sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Se aprobă, dar nu încep! Ridicările de mașini mai așteaptă

În Craiova vor începe, într-un final, să fie ridicate autovehiculele parcate neregulamentar, care sufocă întreg orașul, dar în mod deosebit zona centrală. Cei care parchează după bunul plac nu vor putea fi, însă, „pedepsiți” astfel, până când RAT SRL nu va achiziționa două autoutilitare cu care să poată ridica autovehiculele, acestea trebuind ridicate complet de pe carosabil și nu doar pe două dintre roți.

Consilierii locali vor avea, joi, pe masă, proiectul de hotărâre mult așteptat prin care se va aproba modalitatea de delegare, prin atribuire directă, a serviciului de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor staţionate şi parcate neregulamentar pe domeniul public sau privat din municipiul Craiova.

Tariful de recuperare a mașinilor, încă nestabilit

Policlinica Buna Vestire Craiova

Contractul privind delegarea către RAT SRL a acestei activități, căci această societate se va ocupa de ridicarea de mașini, va intra în vigoare la 60 de zile de la aprobarea hotărârii de consiliu local și va fi încheiat pe o perioadă de patru ani, cu posibilitatea de prelungire în condițiile legii.

Nu se știe însă care va fi tariful pe care va trebui să-l plătească șoferul a cărui mașină a fost ridicată, costurile acestea urmând să fie aprobate separat, tot prin hotărâre de consiliu local.

Dincolo de asta, pentru a putea desfășura această activitate, RAT SRL trebuie să cumpere două autoutilitare pentru ridicări auto, care se ridică la suma de 922.000 de lei, lucru ce dă de înțeles că vom mai avea de așteptat până când zona centrală să fie „curățată” de mașinile parcate la întâmplare.

Parcarea cu plată mai așteaptă și ea

Mai mult, nici parcarea cu plată prin SMS nu va începe să funcționeze curând. Procedura de licitație pentru desemnarea unui operator de SMS urmează să fie scoasă la licitație de către municipalitate, nu se știe exact când, și de-abia după atribuire va putea funcționa sistemul de plată cu 2 lei/oră în zona centrală.

Politica