duminică, aprilie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ziua Armatei Române, sărbătorită la Craiova

Ziua Armatei Române a fost sărbătorită cu mare fast, marţi, la Craiova. Tancuri, armament şi echipamentele militare ale armatei române au putut fi admirate de zecile de persoane care s-au adunat în Piaţa „Mihai Viteazul”, dornice să asiste la prezentarea de tehnică a unităţilor subordonate Brigăzii 2 Infanterie “Rovine”. Mulţi dintre craioveni, adulţi şi copii, au avut ocazia să pună mâna pe armament şi să urce în autospecialele militarilor.

ziua-armatei-7Şirul evenimentelor dedicate Zilei Armatei Române a început la ora 10.00 cu ceremonialul militar-religios la Monumentul Eroilor Români din cimitirul Sineasca. La eveniment au participat cadre militare active, în rezervă şi retragere, veterani de război, reprezentanţi ai Mitropoliei Olteniei şi oficialităţi ale administraţiei publice locale.

25 octombrie este o zi pe care, anul acesta, o trăim cu o intensitate aparte, pentru că recent am marcat un secol de când ţara noastră intra în Primul Război Mondial şi, prin eforturile şi sacrificiile Armatei, deschidea unul dintre cele mai importante capitole ale istoriei – reîntregirea neamului. Astăzi, suntem datori să aducem omagiul nostru tuturor celor care s-au jertfit pentru împlinirea şi, mai apoi, pentru apărarea marilor deziderate ale naţiunii – integritate, independenţă, libertate – şi să facem dovada respectului nostru faţă de veteranii de război, faţă de militarii în rezervă şi în retragere. Ziua Armatei României reprezintă, totodată, un bun prilej pentru a exprima gândurile noastre de preţuire şi consideraţie faţă de cei care duc mai departe o glorioasă tradiţie, reconfirmând zi de zi buna reputaţie de care se bucură această instituţie, emblematică prin profesionalism şi devotament. Este un prestigiu la construirea căruia şi-au adus o contribuţie majoră militarii craioveni, un corp de elită care a dat măsura implicării şi a excelentei pregătiri în teatrele de operaţii şi ale cărui merite au fost recunoscute prin decizia care stabileşte Brigada 2 Infanterie «Rovine» drept nucleu al viitoarei brigăzi multinaţionale a NATO. La ceas aniversar, doresc să vă adresez, stimaţi militari, călduroase felicitări pentru tot ce aţi realizat, pentru modul în care reprezentaţi România peste hotare şi să vă urez sănătate şi mult succes în activitate. La mulţi ani!“, a declarat Cosmin Vasile, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

dsc05530Prefectul judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan, a participat, la ceremonia militar-religioasă dedicată sărbătoririi Zilei Armatei României, prilej cu care a declarat: „Sunt onorat să mă adresez domniilor voastre cu prilejul Zilei Armatei Române – o sărbătoare nu doar a celor care poartă nobilele însemne militare, ci a întregii ţări, datorită respectului, preţuirii şi încrederii de care instituţia Armatei se bucură în rândul tuturor cetăţenilor. Anul acesta se împlinesc 72 de ani de când, prin vitejia ostaşilor săi, Armata Română elibera de sub ocupaţia horthystă Transilvania de Nord în memorabila zi de 25 octombrie 1944, care va rămâne una de referinţă pentru oamenii de arme şi pentru poporul român. Dincolo de parcursul său impresionant în timp, Armata contribuie decisiv la conturarea unei imagini pozitive a României în afara graniţelor, prin seriozitate şi profesionalism. Bravi militari, dumneavoastră sunteţi astăzi exemplul suprem al spiritului de sacrificiu şi al iubirii de ţară şi de neam. Pe teatrele de război internaţionale aţi demonstrat că puteţi concura cu specialiştii celor mai puternice state şi aţi impus respect datorită pregătirii excepţionale. Iar faptul că de fiecare dată v-aţi făcut datoria acolo unde a fost nevoie de dumneavoastră, v-a adus recunoştinţa Guvernului României şi a aliaţilor noştri din Nato. La ceas aniversar, în numele Instituţiei Prefectului Judeţului Dolj dar şi al meu personal vă felicit pentru performanţele obţinute de dumneavoastră, cei care cu mândrie îmbrăcaţi uniforma militară şi vă urez succes în activitatea pe care o desfăşuraţi. La mulţi ani!”, a spus Sorin Răducan, prefectul judeţului Dolj.

De asemenea, prefectul judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan a primit la Palatul Administrativ o delegaţie formată din cadre militare în rezervă din regiunea Oltenia, Bulgaria şi Serbia, alături de care a vizitat expoziţia de tehnică militară şi armament din cadrul unităţilor subordonate Brigăzii 2 Infanterie „Rovine”.

Tot marţi, ora 18.00, craiovenii au luat parte la procesiunea religioasă de sfântul Dumitru organizată de Mitropolia Olteniei în colaborare cu garnizoana Craiova, la Catedrala Mitropolitană. După terminarea procesiunii religioase, a avut loc retragerea cu torţe a militarilor Brigăzii 2 Infanterie “Rovine”. Traseul de deplasare al detaşamentului a fost Piaţa „Mihai Viteazul” – Calea Unirii – Pasajul „Nicolae Titulescu” – strada „Amaradia”.

 

Politica