duminică, aprilie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Grevă în spitale

Sindicaliştii din Sănătate au reluat de luni protestele. Medicii şi asistenţii sunt nemulţumiţi şi cer salarizare unitară pentru personalul medical, acordarea sporurilor salariare, dar şi plata orelor de gardă efectuate. Aceştia vor purta banderole albastre timp de cinci zile, în semn de protest, iar în următoarea săptămână, vor picheta Ministerul Sănătăţii şi vor întrerupe temporar activitatea, urmând ca pe 31 octombrie să declanşeze greva generală.

Federaţia Sindicală Hipocrat din România a demarat în primăvară acţiuni sindicale sub Primăvara medicală. Și atunci am protestat, până la urmă, cu aceleaşi revendicări, salarizare unitară, sporuri la salariile actuale şi nu la cele din 2009, efectuarea gărzilor medicilor în baza unui Ordin modificat 870 şi plata corespunzătoare a orelor de gardă. Până acum nu am rezolvat decât parţial din revendicările noastre, ştiţi foarte bine că la ora asta reglementarea timpului de lucru şi a timpului de repaus în sistem nu este efectuată, apariţia ordinului modificat nu s-a concretizat, plus că salarizarea pe Ordonanţa 20 şi 43 a adâncit inechităţile salariale. Au rămas în afara ordonanţelor, salariaţii din TESA şi administrativ, din medicina şcolară, din asistenţa socială, din cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică. Noi nu ne-am dorit asta, noi ne dorim salarizare specifică sistemului de sănătate pe principiul Legii 284, asta am cerut de la început şi cerem în continuare şi cuprinderea tuturor categoriilor profesionale în această Lege de salarizare, nu să facem discriminare între salariaţi pentru că toţi îşi aduc aportul la efectuarea unui act medical de calitate în sistem, aşa cu banii puţini pe care îi avem. Este un alt punct pe care noi îl solicităm, o finanţare corespunzătoare a sistemului, astfel încât şi pacientul să fie satisfăcut de îngrijirile medicale acordate”, a declarat, pentru Jurnalul Olteniei, Ion Cotojman, preşedintele Federaţiei Sindicale Hipocrat.

În cazul în care revendicările lor nu se vor soluţiona, sindicaliştii ameninţă că vor intra în grevă generală pe 31 octombrie. Potrivit preşedintelui Federaţiei Sindicale Hipocrat, calendarul protestelor este următorul: purtarea banderolei albastre în perioada 10 – 14 octombrie, acţiuni de pichetare şi întreruperea temporară a activităţii în intervalul 17 – 21 octombrie 2016 şi declanşarea grevei generale pe data de 31 octombrie 2016.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Calendarul l-am anunţat, este grevă cu purtarea banderolei în semn de protest în săptămâna 10-14, la sfârşitul săptămânii viitoare avem în plan pichetarea Ministerului Sănătăţii şi întreruperea activităţii pentru două ore. În tot acest timp noi strângem semnături pentru a avea majoritatea pentru declanşarea grevei generale spre sfârşitul lunii octombrie, adică 31 octombrie”, ne-a mai declarat Ion Cotojman, preşedintele Federaţiei Sindicale Hipocrat.

 

Politica