Oamgiu adus poetului Patrel Berceanu

La zece ani de la dispariţia neaşteptată a unuia dintre cei mai valoroşi poeţi și intelectuali ai Craiovei, Patrel Berceanu, a sosit momentul să omagiem, într-un grup de prieteni și de admiratori, viaţa şi opera unui scriitor pentru care poezia, teatrul, publicistica sa constituie un reper al spiritualității din această parte de țară, și nu numai. Memoria unui scriitor implicat cu fervoare în viața culturală a orașului merită cu prisosință acest omagiu, cu atât mai mult cu cât Patrel Berceanu a cultivat arta dialogului, a prieteniei. Drept dovadă, există numeroși scriitori și artiști care îl păstrează viu în memoria lor. „Subțire-n umeri și schimbător din fire”, Patrel Berceanu azi nu mai e printre noi. Figura sa adolescentină încadrată de părul alb ca neaua, cu şuviţă rebelă pe frunte, stăruie în memoria noastră chiar și dacă poetul nu ar fi lăsat acest autoportret în care se pot regăsi, firesc, toți poeții lumii: „mai cunoscut decât un deputat / dar mai puţin cunoscut decât un medaliat olimpic cu bronz// mai citit decât o bibliotecă/ dar mai puţin decât cred doctoranzii/ clarvăzător după cum se va dovedi cândva/ dar mai puţin crezut decât un politician de duzină”. În adunările scriitoriceşti din Craiova el a fost vocea cea mai lucidă – a opoziţiei la încremenire, anchilozare, cult al personalității. Combătea pe faţă bizantinismul de duzină din anumite zone ale breslei literare, veleitarismul şi duplicitatea devenită normă de viață. La fel de intens, era primul care elogia delicatețea și discreția celor care au înțeles: arta adevărată e pentru oameni, nu pentru muzee și măriri personale.

Inițiativele și activitățile sale culturale fac din Patrel Berceanu un scriitor cu implicare civică extraordinară, iar literatura care a rămas în urma sa poate constitui un exemplu excelent inclusiv pentru generațiile tinere. Ar fi împlinit, pe 19 aprilie, 65 de ani…

Teatrul Național Craiova, instituție căreia i-a fost un slujitor fidel, cu indiscutabil talent și expresivitate artistică, îl va omagia, marți, 10 mai, de la ora 17,  la sala Ia te uită! a Teatrului Național Craiova, printr-o reuniune artistică la care își vor aduce aportul scriitori, actori, artiști plastici, muzicieni. Printre cei care vor evoca viața și opera se numără Cornel Bălosu, Ion Munteanu, George Popescu, Viorel Penișoară Stegaru, Marcel Voinea, Jean Băileșteanu, Cornel Mihai Ungureanu, Alexandra Davidescu, Doina Pologea, Cătălin Davidescu, Ioan Lascu, Horia Dulvac, Lari Ștefănescu.

 Maestrul Mircea Suchici va susține un moment muzical la violoncel, iar actorii TNC, Angel Rababoc și Constantin Cicort, vor recita din poezia sa. Florin Chirea va proiecta câteva filme, dar și fotografii de arhivă, în care vom regăsi figura singulară, caldă a unui prieten care ne lipsește.

Organizator, Nicolae Coande.

Patrel Berceanu s-a născut la 19 aprilie 1951 în Băileşti În 1980 a obţinut licenţa la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (secţia Teatrologie-Filmologie). În perioada studenţiei a frecventat cenaclul „Amfiteatru”, iar mai târziu a fost unul dintre participanţii activi de la cenaclul „Ramuri” condus de scriitorul Marin Sorescu. A debutat publicistic cu poezie în Preludiu (suplimentul literar si artistic al „Scânteii tineretului”, nr. 31/1969). Un an mai târziu a debutat editorial cu volumul de poezie „Sentimentul baricadei” (Ed. Scrisul Românesc, 1976). A colaborat la revistele „România literară”, „Ramuri”, „Luceafărul”, „Amfiteatru”, „Viaţa studenţească”, „Teatrul”, „Vatra”, „Familia”, „Suplimentul literar-artistic al „Scînteii tineretului”, „Viaţa Românească”, „Tribuna”, etc. În străinătate a publicat în revistele „Belvedere” (Franţa, 1995) şi „Wiener Festwochen” (Austria, 1993). După debut, Patrel Berceanu a publicat volumele de poezie „Poeme în mărime naturală” (Ed. Scrisul Românesc, 1983), „Întâmplarea cea mare” (Ed. Eminescu, 1984), „Lacrimi civile” (Ed. Scrisul Românesc, 1991), „Planetă de poet”, antologie (Ed. MJM, Craiova, 2003), precum şi monografiile teatrale „Titus Andronicus – monografia unui eveniment teatral” (Ed. Aius, 1997) şi „Ubu Rex cu scene din Macbeth” (Ed. Aius, 2000). Împreună cu Doina Pologea, soţia sa, a semnat volumul „Noi povestiri după piesele lui Shakespeare” (Ed. Dionysos, 1992). Este prezent cu poezie în antologiile „Young Poets of a new Romania” (Forest Books. London & Boston, 1991), „Day after Night” (Criterion Publishing, SUA, 1999), Sorescu’s Choice, (Bloodaxe Books, Irlanda, 2002). Este deţinătorul următoarelor premii: Premiul Revistei „Luceafărul” (1974), Premiul Revistei „Amfiteatru” (1976, 1980), Premiul Revistei „Ramuri” (1984), Premiul U.T.C. (1984), Premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România (1991, 1992). În 2004 i s-a conferit din partea Preşedinţiei României Medalia Meritul Cultural clasa a III-a, categoria F – pentru „Promovare a culturii”. A participat la Simpozionul liderilor de teatre din Europa de Sud-Est (Budapesta, 1993), la Reuniunea ataşaţilor de presă din cadrul Convenţiei teatrale europene (CTE, Paris, 1999) şi la Seminarul teatrului universitar şi şcolar (Universitatea din Corsica, Bastia, 1999). În 1994 a beneficiat de un stagiu de cercetare la Centrul dramatic naţional din Caen (Franţa). A fost un admirabil secretar literar al Teatrului Naţional din Craiova (1990-2006), în linia edificată de nume ca Liviu Rebreanu, Adrian Maniu, Ion D. Sîrbu, dar și director al Teatrului „Colibri” din Craiova și secretar al Filialei Craiova a USR (1994-1996). A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru UNITER şi membru al secţiei române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru.

S-a stins din viață pe 2 mai 2006, în București.

„Pentru Patrel Berceanu poezia este un sămădău, o altă instanță care trebuiesă dea seamă de cotidianul perceput cu «o justă intuiție a spațiului» (…) Vorba întoarsă, witz-ul, spusă în doi peri sunt datele frecvente ale versurilor lui Patrel Berceanu. Gustul pentru ludic nu subminează însa latura grava a reflecției, dimpotrivă, slujește spiritul de frondă. (…) Cu trei cărți de poezie, reprezentative, și o rubrica de cronică dramatică ținută frecvent, cu profesionalitate, Patrel Berceanu se numără printre tinerii de condei care au un cuvânt de spus în peisajul literaturii de azi.”

Marius Ghica, Revista „Transilvania”, 1985

„Un poet insensibil la gherila dintre generții și la războiul, când cald, cînd rece, al modelelor literare e Patrel Berceanu. Deși sorții nașterii par a-l fi repartizat printre optzeciști, opțiunile și afinitătile sale poetice merg mai degrabă în alaiul celor de dinainte, prelungind în exasperare topica mirajului stănescian și întorcând în deceptivitate euforia imaginativă și exultanța atitudinală a șaizeciștilor. (…) Poemul a rămas, în viziunea lui Patrel Berceanu, o instituție mântuitoare chiar dacă eficacitatea sa privește mai mult o inefabilă ordine lăuntrică, protejată prin sângerarea de sine. Sfidarea, lipsită de orgoliul propriei umilități, continuă să alimenteze stilul suav-provocator al poetului.”

Al. Cistelecan, Revista „Luceafărul", 1995

„Patrel Berceanu este un eticist convertit de la diatriba ce nu-şi maschează anxietatea la un anume soi de moralism care pune adesea versul însuşi în dificultate. Ei bine, când poetul nu face însă teorii nici măcar despre rouă şi renunţă la stilul sentenţios atunci se petrece pur şi simplu ceea ce numim poezie: „inspectori neobosiţi ai duşumelei/ gândacii de bucătărie/ mai inteligenţi decât toate/ institutele de cercetare /şobolani de curte/ muşte pline de hărnicie/ tocătură fină sub roţile/ automobilelor – câinii noştri/ cei de toate nopţile/ pisici/ ţânţari/ porci mustind de sânge/ pe trotuarul din faţa/ blocului / compatrioţi/ cum să nu.” (Compatrioţi). Sau aceste superbe diamante de vers pe care poetul le aruncă speciei cu rât din saloanele puterii: „puteţi să ne ziceţi popor de mămăligă / puteţi să ne ziceţi cum doriţi / dar spuneţi măcar bogdaproste / când duceţi dumicatul de sânge / la gură” (Dragi guvernanţi). Dincolo de absenţa sensului în modernitate, poezia este comunicare şi versurile lui Patrel Berceanu strigă după cititor cu mai multă sete de a fi citite decât ar putea să recunoască autorul însuşi, cu toată discreţia care-l caracterizează.”

Nicolae Coande, 2006

„Cu Patrel, amintiri am multe, ispititoare în diversitatea lor şi care revin iscodind nu doar propria-mi memorie, ci se insinuează în ambientul cultural al urbei noastre cea de toate zilele cu un halou de o actualitate stranie. Semn al (încă) prezenţei sale, ca poet şi cărturar, printre noi, cei ce l-am cunoscut şi i-am împărtăşit bucuriile şi suferinţele.”

George Popescu, „Cuvântul libertății”, 2016

„(…) Patrel Berceanu, un poet hipersensibil şi entuziast, era ziaristul fără limite şi iluzii, omul obişnuit să trăiască greu, fără să regrete şi fără să încerce parvenirea.”

T.R. Ungureanu