duminică, aprilie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Gripa care a speriat oltenii, nu e gripa porcină

Apariţia primelor cazuri de gripă de acest an a speriat mulţi oameni. Virusul care o provoacă este AH1. Medicii spun că acest virus este din aceeaşi grupă cu AH1N1, cel care provoacă gripa porcină, dar nu este acelaşi. Este vorba de un virus sezonier, iar gradul de contagiozitate nu este atât de ridicat. Reprezentanţii DSP Dolj atrag atenţia să nu se mai facă confuzii între cele două tipuri de virus.

De la începutul acestui an fost depistate patru cazuri de persoane infectate cu virusul AH1N1, doi adulţi şi doi copii, care au fost deja externaţi.

„E foarte mare diferenţă între gripa porcină şi gripa sezonieră. Virusul AHIN1 nu este gripă porcină, este gripă sezonieră. Diferenţa este foarte mare de contagiozitate, de la un caz se umplea toata clasa şi se închidea şcoala, virusul acesta nu are această contagiozitate. Este din aceeaşi categorie din grupul AH1N1 dar este gripa sezonieră, şi este de contagiozitate destul de redusă. Asta este marea diferenţă între virusul sezonier, care dă cazuri izolate şi virusul pandemic care se întindea şi cu o contagiozitate deosebită. Gripa porcină a fost dată de AH1N1 cu contagiozitate mare, pandemia cuprinzând zone mari, întregi, de pe continente. Acum sunt cazuri sporadice, noi avem patru cazuri anul acesta de gripă, în general şi nu au legătură între ele. Dacă ar fi fost virus pandemic (n.r. epidemie care se extinde pe un teritoriu foarte mare), luau şi aparţinătorii din casă. Anul acesta avem patru cazuri de gripă confirmată faţă de anul trecut, anul trecut la aceeaşi dată aveam cinci. Nu e diferenţă mare. Acei pacienţi se află în stare bună. Au fost internaţi, dar aceştia confirmaţi acum au fost săptămâna trecută internaţi. Ultimele două cazuri sunt adulţi care s-au vindecat, primele două cazuri au fost copii care au apărut acum trei săptămâni. Copii au vârste între 0-1 an”, a precizat dr. Ștefan Popescu, purtător de cuvânt DSP Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru a preveni îmbolnăvirile medicii fac frecvent recomandări pentru populaţie. Numai să fie respectate.

Sezonul rece favorizează apariţia unor boli intercurente, aşa numite boli de sezon, dar şi acutizarea unor boli cronice preexistente.

Bolile de sezon  includ  guturaiul, virozele respiratorii, pneumopatiile, gripa şi alte afecţiuni acute din sfera ORL. Ele pot suverni în orice anotimp, dar incidenţa lor este crescută în acest sezon tocmai din cauza aerului rece care favorizează scăderea imunităţii locale şi generale a organismului şi creşterea circulaţiei germenilor.

Măsurile preventive adresate populaţiei presupun: măsuri nespecifice, generale; cel mai eficient mijloc de prevenţie rămâne igiena personală, precum spălarea mâinilor cu apă şi săpun din abundenţă.

Medicii mai recomandă:  izolarea la domiciliu sau spital a persoanelor bolnave, evitarea colectivităţilor- serviciu, grădiniţă, şcoală, spaţii închise, supraaglomerate, folosirea batistei  sau şerveţelului de unică folosinţă în cazul strănutului sau tusei, spălatul mâinilor cu apă caldă şi săpun după strănutat sau tuse, vestimentaţie adecvată temperaturii de afară (căciuli, mănuşi), evitarea vizitelor la persoanele bolnave,  aerisirea încăperilor la domiciliu sau la locul de muncă, alimentaţie sănătoasă cu multe fructe şi legume cu aport crescut de vitamine, mişcare fizică în aer liber, efortul fizic tonificând organismul, evitarea oboselii fizice şi psihice prelungite,  evitarea fumatului activ sau pasiv şi a consumului de alcool, evitarea expunerii prelungite a mâinilor şi picioarelor la temperaturi scăzute, pentru prevenirea degerăturilor (în acest caz, trebuie evitată automedicaţia fiind recomandată consultarea unui medic).

 

20.000 doljeni, vaccinaţi gratuit

Pentru prevenţie există şi măsuri specifice. Vaccinarea antigripală  este cea mai importantă metodă de prevenire a infecţiei şi în special a complicaţiilor datorate infecţiei gripale.

Vaccinarea este importantă în special pentru persoanele cu risc de complicaţii din cauza gripei şi pentru persoanele care îngrijesc aceste persoane, care beneficiază de vaccinuri gratuit prin cabinetele medicilor de familie. Persoanele cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 64 de ani în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau virusul imunodeficienţei umane;  gravide; medici, cadre sanitare, medici şi personal auxiliar, atât din spitale cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţi ai instituţiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) şi ai unităţilor de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii.

De altfel, adulţii şi copiii, rezidenţi în instituţii de ocrotire socială precum şi persoanele care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliu persoanelor la risc înalt trebuie să-şi ia măsuri de prevenţie, dar şi persoanele cu vârsta egală sau peste 65 de ani.

În afara acestor grupe de risc, care beneficiază de vaccin gratuit, vaccinarea antigripală este utilă şi pentru celelalte persoane, care pot procura vaccinul din farmacii la preţuri accesibile.

„Noi am vaccinat deja până acuma gratuit persoane care au grupe de risc, am vaccinat 19.500 de persoane, gravide, bolnavi cronici. Vaccinul antigripal ese vaccin trivalent, are AH1, AH3 împotriva lui AH1 şi B. Componenţa vaccinului antigripal se schimbă de la un an la altul în funcţie de circulaţia virusurilor. Se fac determinări şi se stabileşte, anul acesta vor circula diferiţi viruşi. Vaccinul se face prin cabinetele de medicină de familie. Este gratuit pentru persoanele cu categoriile care sunt la grupe de risc. Pentru restul persoanelor vaccinul costă în jur de 30 de lei”, a mai adăugat dr. Popescu.

 

Doar un caz de E-coli, la Dolj

Bacteria E-coli a fost un alt motiv de îngrijorare pentru specialişti. Un copil a fost adus la spitalul din Craiova cu simptome ale acestui virus şi a fost transferat la Bucureşti pentru investigaţii. Am încercat să aflăm care mai este starea de sănătate a copilului, iar directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie “Victor Babeş”  Craiova, dr. Ecobici Constantin ne-a declarat că acest caz este sub supraveghere şi a avut o evoluţie bună.

„Nu am mai urmărit acest caz după ce a fost transferat la Bucureşti, dar am înţeles că evoluţia este foarte bună. În perioada aceasta nu au mai apărut persoane cu această boală, însă de-a lungul timpului au mai existat, dar rare, unul-două pe an. Boala se manifestă la început sub forma unei gastroenterocolite cu vărsături, diaree cu sânge, iar după câteva zile în evoluţie încep să apară semne de insuficienţă renală. Pentru prevenţie sunt măsuri universale, bacteria aceasta se poate găsi pe orice, de la prepararea termică corectă a hranei, la apă, spălatul mâinilor, legumelor, fructelor, toate sunt măsuri preventive”, a declarat dr. Ecobici Constantin.

 

Infecţiile  cu  Escherichia  coli

Escherichia coli  este o bacterie care  determină aproximativ 80% dintre cazurile de infecţie a aparatului urinar. Escherichia coli  este prezentă în mod normal la nivelul colonului şi poate pătrunde prin deschiderea uretrei provenind din zona cutanată care înconjoară anusul şi organele genitale.

Cele mai epuse la  infecţiile urinare  produse de  Escherichia coli  sunt persoanele de sex feminin care pot contracta mai uşor acest tip de boli. Explicaţia constă în faptul că deschiderea uretrei este aproape de sursa de origine a bacteriilor de exemplu, anusul sau vaginul şi uretra  este mai scurtă, simplificând accesul bacterilor la vezică.

Deşi în general, cele mai multe bacterii E-coli sunt inofensive, există un grup denumit "E-coli enterohemoragică"  care poate produce toxine (de exemplu, toxinele Shiga sau verotoxinele) care distrug celulele sanguine şi rinichii.

E.coli enterohemoragică  se transmite la oameni prin consumarea alimentelor contaminate, în special legumele şi fructele crude (nefierte, nepreparate) sau a laptelui crud.

Infectarea cu E-coli enterohemoragică  a fost recunoscută la nivel mondial în 1982, după izbucnirea unei epidemii în  SUA.

E-coli enterohemoragică    poate rezista la temperaturi care cresc de la 7 grade Celsius până la 50 de grade Celsius.

Unele forme de E-coli enterohemoragică  pot rezista şi în alimentele acide, cu un pH mai scăzut de 4.4, precum şi în alimente cu un nivel scăzut de apă. Acestea pot fi, totuşi, distruse prin gătirea alimentelor la o temperatură de minim 70 de grade Celsius.

 

Sindromul  uremiei  hemolitice

Potrivit  Organizaţiei Mondiale a Sănătaţii,  sindromul uremiei hemolitice  este o complicaţie a unei infecţii, provocată de bacteria E-coli, care poate duce la pierderea rinichilor.

"Sindromul uremiei hemolitice" este o boală mortală, caracterizată prin  blocaj renal acut  (uremie),  anemie hemolitică  şi  trombocitopenie.

Această boală afectează în mod predominant, dar nu exclusiv, copiii şi apare în urma infectării cu E-coli enterohemoragică.

Se estimează ca aproximativ 10% din cazurile pacientilor infectaţi cu  E-coli enterohemoragică    pot duce la sindromul uremiei hemolitice, cu o rată a mortalităţii de aproximativ 5%.

De cele mai multe ori,  sindromul uremiei hemolitice  reprezintă cauza principala a blocajelor renale la copii. De asemenea, în 25 % dintre cazuri poate provoca şi complicaţii neurologice: atac de apoplexie şi comă.

Boala debutează ca o gastroenterocolită cu  crampe abdominale si diaree, însoţită, în unele cazuri, de  sânge.  De asemenea, pot apărea simptome de  febră  şi  vărsături. Cei mai mulţi pacienţi se pot vindeca după 10 zile, însă în anumite situaţii (în special la copii şi persoanele în vârstă) infecţia duce la instalarea "Sindromului uremiei hemolitice" .

 

Reguli generale de prevenţie  la infecţiile  cu  Escherichia  coli sunt cele de igienă minimă: spălarea temeinică a mâinilor cu apă şi săpun după folosirea toaletei, după atingerea animalelor sau dejecţiei animalelor, înainte şi după schimbarea scutecelor, înainte şi după prepararea mâncării  (în special după atingerea de carne crudă, ouă în coajă etc., spălarea sub jet de apă a fructelor si legumelor proaspete; curăţarea cu multă atenţie a produselor crude, înainte de a le mânca; tratamentul termic corespunzător al cărnii şi a cărnii tocate înainte de consum (cel puţin  70 grade C, timp de 2 minute în interiorul cărnii); depozitarea separată a cărnii proaspete de alte alimente, precum şi utilizarea de tocătoare diferite de cele folosite pentru prepararea altor alimente; fierberea laptelui proaspăt (crud) înainte de consum; utilizarea produselor lactate şi a sucurilor pasteurizate; evitarea manipulării în condiţii de igienă precară a alimentelor; persoanele care prezintă simptomatologie caracteristică bolilor cu transmitere infecţioasă să evite prepararea şi servirea hranei.

Medicii atrag atenţia în cazul în care apar simptome ale  infecţiei cu E-coli, în special dureri abdominale sau diaree severă, persistentă, cu sânge, sau dacă apar semne de deshidratare, cum ar fi urinare scăzută, mergeţi de  urgenţă  la medic.

De asemenea, dacă apar semne ale Sindromului hemolitic uremic, în special după  o  boală gastrointestinală  recentă prezentarea la medic trebuie să fie  urgentă şi obligatorie.

 

 

 

 

Politica