marți, mai 7, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Târg de antichităţi, lunar, în Craiova

Târgul de antichităţi organizat pe esplanada Teatrului Naţional Craiova în weekend-ul trecut va fi deschis din 2016, lunar. Cel puţin asta are în vedere Teodor Marius Sinescu, organizatorul târgului, care spune că vrea să le arate craiovenilor produse de antichitate care cu timpul vor avea o valoare şi mai mare. Circa 16 expozanţi, majoritatea colecţionari, au venit la târg cu piese vintage aduse din străinătate. De asemenea au fost expuse şi tablouri realizate de pictori craioveni care se află la început de drum.

„Încerc să promovez tinerii artişti, arta în general, obiectele care în timp vor avea şi mai mare valoare faţă de cum au acum. Este prima dată când organizez, sunt 16 expozanţi din Vâlcea, Severin, Târgu-Jiu, Sibiu, Craiova. Am mers la expoziţii prin ţară, am intrat în contact cu artiştii şi am zis că trebuie organizat şi aici, era cam singurul oraş care nu avea o expoziţie de artă şi antichităţi lunară cum se procedează în toate marile oraşe. Cu ajutorul primăriei am căzut de acord să fie lunară, expoziţia, cam ultimul weekend din fiecare lună din 2016. Și eu colecţionez. Avem ceasuri de şemineu, pendule, argintărie, bronzuri, statuete. Sunt obiecte vechi, valoroase, destul de rare, iar pe măsură ce trece timpul se găsesc şi mai greu. De asemenea am şi un ceas de secol XIX, în bronz masiv, cu foiţă de aur, mecanismul se numeşte Paris, costă în jur de 2000 lei. Am ceasuri şi la 400 lei, 500 lei. Sunt şi ceasuri din diferite epoci, unele sunt din lemn, toate în stare de funcţionare. Un ceas notarial de la 1850 cel mai vechi. Am şi un secretar din 1910, cu intarsii de lemn, bronzuri aplicate. De ceva timp am alcătuit o echipă de tineret, un ceasornicar, un bijutier, un recondiţionator de mobilă, să fie un specialist pe o anumită categorie. În curând o să deschid o hală de mobilă şi antichităţi”, a declarat Teodor Marius Sinescu, organizatorul târgului.
Un alt colecţionar ce participă la târguri de antichităţi ne spune că se dedică din pasiune acestui lucru, mai ales că aceste produse vor avea mare căutare, în timp.
„Am produse cam din anii 1940-1970. Am venit la târg cu comode, fotolii, ceasuri de şemineu, lămpi. Le colecţionăm din Suedia. De 8 ani de zile ne ocupăm de asta. Le găsim la licitaţii, la oameni acasă, care le-au păstrat.  Avem preţuri de la 20 lei, un sfeşnic mic de bronz, de exemplu, până la 1000 euro. Sunt din bronz sau alamă argintat, porţelan. Este un hobby pentru mine, facem şi schimb de piese. Am toată casa plină de astfel de obiecte. Am stat în Malmo, Suedia, 30 de ani şi aşa a pornit pasiunea. Acolo sunt foarte multe obiecte vechi, de valoare. Înainte erau mai multe în România decât în afară, acum se aduc înapoi în România”, a spus un colecţionar şi un comerciant de produse de antichităţi.
Un alt colecţionar a povestit că aduce numai obiecte orginale, iar comerţul cu aceste produse nu este atât de profitabil fiindcă au fost perioade mai bune atunci când acesta nu se ocupa de vânzarea lor.
„Majoritatea sunt bronzuri, cele mai multe le am din Belgia, Austria, Germania, numai din consignaţii, cea mai veche piesă pe care o am este o urnă de ierburi aromatizate din 1880, din China. Bronzurile din Belgia datează cam din anii `30, din Anglia din 1923, sculpturile sunt din Germania, Austria. Am şi pieptene african. Majoritatea sunt piese decorative. Avem preţuri şi de la 10 lei, sfeşnice, oglinzi din cristal original undeva la 250 de euro. Am fost colecţionar până acum 4 ani şi a trebuit să mă reorientez să ies la vânzare. Colecţionez din anii `80. Toate sunt originale, nu iau fake-uri”, a povestit un colecţionar de antichităţi.
 

Politica