luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Corăbienii se înghesuie la racordare la reţeaua de gaz

Sute de corăbieni vor să fie racordaţi la reţeaua de gaze a oraşului. Oamenii nu mai vor ca şi la iarnă să trăiască în aceleaşi condiţii ca până acum.

Lucrările de introducere a sistemului de distribuţie a gazelor naturale în Corabia au fost finalizate în primărvară. Cinci firme se ocupă de efectuarea branşamentelor la reţea, iar reprezentanţii acestora susţin că fac faţă cu greu solicitărilor.

„Ritmul de obţinere a autorizaţiilor de construire a fost mai lent în timpul verii, dar în ultimele săptămâni acesta a crescut semnificativ. La ora actuală, ne aflăm în negocieri avansate cu subcontractorii în vederea creşterii capacităţii de lucru. În cursul săptămânii viitoare vom dubla capacitatea de lucru astfel încât să onorăm toate solicitările în cel mai scurt timp posibil. În total, există 1.300 de persoane de la case şi blocuri interesate să se racordeze la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, aceasta însemnând 1.300 cereri depuse până acum. Dintre acestea, 300 de persoane au semnat contractul de racordare, iar, dintre acestea, 100 de persoane beneficiază deja de gaze naturale. În perioada următoare vom realiza încă 90 de branşamente pentru care am primit autorizaţiile de construire. Până la finele anului, în funcţie de obţinerea autorizaţiilor şi de condiţiile meteorologice, urmează să le realizăm şi pe celelalte”, a precizat, pentru adevărul.ro, Mihaela Voicu, şef Serviciu Comunicare în cadrul Wirom Gas SA Bucureşti.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Până la acest moment, mai bine de o treime din apartamentele din oraş au fost branşate la sistemul de gaze naturale. Branşarea pentru o casă costă între 1.500-2.000 lei, iar pentru o scară de bloc, preţul variază între 2.000-3.000 de lei, arată sursa citată.

Gazul natural este furnizat în oraş de societatea Transgaz Mediaş SA. Sistemul de distribuţie a gazelor naturale în oraş va fi realizat în etape timp de şapte ani.

Corabia are o populaţie de circa 20.000 de locuitori. Sunt peste 6.700 locuinţe individuale, 2.500 apartamente şi 28 de obiective social-culturale în care îşi desfăşoară activitatea 30 de firme, în oraş, care până acum se încălzeau cu lemne, cărbuni ori calorifere electrice.

 

 

Politica