vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

BAC 2015. Prima probă, fără incidente

Bacalaureatul de toamnă a luat startul luni. Absolvenții de liceu sau cei care nu au promovat în sesiunile anterioare au început probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Dolj, în prima zi a bacalaureatului de toamnă nu au fost semnalate incidente.

Și astăzi, candidații celei de-a doua sesiuni vor fi testați la limba română. În perioada 18 -19 au­gust, are loc evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie interna­ţională, iar pe 20 şi 21 august, evaluarea competenţelor digitale. De pe 24 august încep probele scrise cu Limba şi literatura română, apoi, pe 25 august, va avea loc proba scrisă la limba şi literatura maternă.

Pe 26 august va fi proba obligatorie a profilului, pe 28 august, proba la alegere a profilului şi specia­lizării, apoi, pe 31 august, se vor afişa rezultate până la ora 12. În intervalul 12 – 16 se vor putea depune contestaţiile.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe 1 şi 2 septembrie, acestea se vor re­zolva, lucrările fiind reevaluate de către o altă comisie, iar pe 3 septembrie se vor afişa rezultatele finale.

În județul Dolj, există cinci centre de examen, în care dau examen elevii din mai multe unități școlare, dar este constituit și un centru de evaluare. Ca și în sesiunea din vară, lucrările elevilor doljeni vor fi corectate în alt județ decât cel unde au susținut bacalaureatul.

În judeţul Dolj s-au înscris, pentru cea de-a doua sesiune, 1.831 candidaţi.

La prima probă orală a bacalaureatului s-au înscris 360, iar la proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, 385 din care 331 pentru limba engleză, 53 pentru limba franceză şi 1 pentru limba spaniolă. La proba de evaluare a competenţelor digitale s-au înscris 359 candidaţi.

La Limba şi literatura română, proba scrisă, 996 absolvenţi de liceu vor susţine bacalaureatul de toamnă, iar la proba obligatorie a profilului sunt înregistraţi 1.119 candidaţi, din care 1.022 susţin examen la Matematică, iar 97 la Istorie.

Proba la alegere a profilului şi specializării va fi susţinută de 1.257 candidaţi din care 46 pentru Fizică, 785 pentru Biologie, 34 pentru Chimie, 319 pentru Geografie, 40 pentru Logică, 4 pentru Psihologie, 3 pentru Economie, 2 pentru Filosofie, 7 pentru Sociologie, 17 pentru Informatică.

Cei care au picat sau nu au putut susține bacalaureatul de vară, par acum mai optimiști.

„Eu nu am intrat în examen, data trecută, fiindcă am avut corigențe, acum sper să fie bine la sesiune, să promovez”, spune un candidat care a susținut examenul la Colegiul Național Economic Gheorghe Chițu.

Politica