joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Şomajul, din nou, în creştere

Numărul şomerilor din judeţul Dolj a crescut din nou. Dacă la sfârşitul lunii iunie 2015, rata şomajului înregistrat la nivelul judeţului a fost de 8.70 % corespunzătoare unui număr total de şomeri de 25.322 persoane, la sfârşitul lui iulie, rata şomajului înregistrat în Dolj a fost de 8.87 % corespunzătoare unui număr total de şomeri de 25.797 persoane.

Din numărul total de şomeri, 10.429 sunt femei.

3.496 şomeri primesc indemnizaţie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Din numărul total de şomeri indemnizaţi de 3.496 persoane, 3.319 provin din muncă şi 177 din rândul absolvenţilor, conform datelor transmise de AJOFM Dolj.

Referitor la structura şomajului după mediul de rezidenţă statistica ne arată că aproximativ 80.2 % din numărul total de şomeri înregistraţi provin din mediul rural (20.677 persoane) şi aproximativ 19.8 % provin din mediul urban (5.120 persoane ).

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional au ponderea cea mai mare in numărul total de şomeri înregistraţi la nivelul AJOFM Dolj, în luna iulie 2015 aceasta fiind de aprox. 82.3 % (21.221 persoane).Şomerii cu nivel de instruire liceal şi post-liceal au o pondere de aprox. 14.9 % (3.843 persoane), iar cei cu studii universitare au o pondere de 2.8 % ( 733 persoane).

Referitor la structura şomajului pe categorii de vârstă,se observă ca cei mai mulţi şomeri sunt cei cu vârsta cuprinsă între 40-49 ani( 7.526 persoane), urmaţi de segmentul de vârstă 30-39 ani (5.561 persoane).

Pe locul următor se situează segmentul de vârstă peste 55 ani (3.808 persoane), urmat de segmentele de vârstă 50 – 55 ani ( 3.705 persoane) şi sub 25 ani (3.456 persoane). Cei mai puţini şomeri sunt cei cu vârsta între 25-29 ani ( 1.741 persoane).

 

Politica