joi, mai 16, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

NCA, percheziţii la Craiova şi Severin

O importantă reţea de hackeri a fost destructurată de poliţişti, procurori şi jandarmi români, în cooperare cu  ofiţeri din cadrul National Crime Agency din Marea Britanie.

16 percheziţii domiciliare în Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Bucureşti, Timişoara, Iaşi,  Oradea şi Făgăraş. 12 persoane sunt urmărite penal pentru constituirea unui grup infracţional organizat, alterarea integrităţii datelor informatice, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, fraudă informatică, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi spălare de bani. Doi suspecţi au fost reţinuţi, iar alţi doi sunt sub control judiciar. 

Ancheta a demarat în 2013, iar autorităţile române au colaborat cu EUROJUST şi EUROPOL.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Astfel, în primăvara anului 2013, autorităţile judiciare române s-au sesizat cu privire la existenţa mai multor utilizatori care activează pe forumul online darkode.com/darkode.me, specializat în activităţi din sfera criminalităţii informatice.
 Pe forum au fost indentificaţi până la această dată un număr de 12 cetăţeni români care şi-au creat conturi de utilizator prin intermediul cărora au comunicat între ei, au comercializat date confidenţiale, precum cele aparţinând unor instrumente de plată electronică şi au coordonat modalităţi specifice de executare a unor atacuri informatice asupra unor sisteme informatice.  Există suspiciunea că folosindu-se de informaţiile deţinute, suspecţii ar fi iniţiat şi executat atacuri informatice împotriva unor servere care găzduiau diverse site-uri pe internet, precum şi atacuri de tip phishing împotriva clienţilor unor platforme financiare online.
Cu privire la un suspect din dosar s-a acţionat în cadrul unei echipe comune de anchetă (J.I.T.) cu autorităţile judiciare din Marea Britanie, Finlanda şi Slovenia constituită cu sprijinul EUROJUST şi EUROPOL.

La data de 14.07.2015 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor S. G. şi R. R. I. şi măsura controlului judiciar a inculpaţilor A.I.I. şi I.A.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals informatic, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic, constituirea unui grup infracţional organizat”, potrivit DIICOT. 

Potrivit anchetatorilor, suspecţii au dat mai multe atacuri de timp „phishing” pe un site de plăţi online, intrând şi în conturile clienţilor unei bănci din Germania. În plus, au cumpărat de pe internet date confidenţiale ale unor carduri bancare emise de instituţii din SUA şi Anglia. Aşa au luat bani din mai multe conturi. 

„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2013-2014, inculpatul R. R. I., în baza aceleaşi rezoluţii infacţionale, s-a implicat alături de alţi suspecţi cercetaţi în prezenta cauză, în lansarea mai multor atacuri de tip „phishing” împotriva utilizatorilor legitimi ai unei platforme/serviciu on-line de plăţi, şi totodată împotriva clienţilor unei bănci situate pe teritoriul   Germaniei, în scopul obţinerii de date confidenţiale aferente conturilor personale, date susceptibil a fi utilizate ulterior în cadrul altor activităţi infracţionale cu specific informatic.
Totodată, în cauză există suspiciunea rezonabilă că pe parcursul anului 2014, inculpatul S.G. a achiziţionat prin intermediul internetului, de la mai multe persoane, date confidenţiale aferente unor carduri bancare, de regulă carduri de credit emise de instituţii financiare din SUA şi Anglia transferând fără drept sume de bani către mai multe persoane atât din SUA, cât şi din Marea Britanie, care foloseseau acte de identitate false pentru a ridica sumele de bani transferate”, arată DIICOT. 

În urma percheziţiilor efectuate marţi, anchetatorii au confiscat sistemele informatice utilizate în activitatea infracţională. 

„De asemenea, au fost efectuate descinderi simultane la domiciliile a aproximativ 50 de membri ai grupării din 15 state, sincronizate şi coordonate de către F.B.I. şi EUROPOL.
La acţiune au participat poliţişti din cadrul DCCO – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice şi din cadrul BCCO Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Craiova, Oradea şi Braşov, ofiţeri din cadrul National Crime Agency din Marea Britanie şi precum şi echipe de intervenţie din cadrul Jandarmeriei Române.
Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Operaţiuni Speciale din I.G.P.R.”, potrivit DIICOT.

 

Politica