vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

România pe podium la ineficienţa energetică

Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă că România se află pe locul al doilea în Europa, după Bulgaria, în ceea ce priveşte ineficienţa energetică, situaţia fiind foarte gravă şi ruşinoasă.

"A crescut consumul de energie în agricultură şi servicii, adică două noi motoare care încep să mişte din punct de vedere economic în România şi care, iată, înregistrează un prim semn de creştere, dar aici este şi potenţialul cel mai mare de eficientizare. (…) Suntem extrem de deficitari. Suntem campioni în plan european, adică pe locul 2 după Bulgaria la ineficienţă. Domeniul în care putem promova proiecte este însă destul de larg. Din punctul meu de vedere, ar trebui să o luăm în ordinea în care ele sunt şi identificate ca priorităţi în UE. Adică efectiv să începem cu clădirile publice, adică să începem cu clădirile guvernamentale, să continuăm cu spitalele şi să mergem mai departe la nivelul şcolilor şi tuturor instituţiilor pentru a avea definit în mod concret şi controlat un cost care astăzi este foarte mare, dar care pentru spitale înseamnă o povară uriaşă, între 55 şi 75% din total costuri, ceea ce este enorm", a spus Iancu pentru MEDIAFAX

Potrivit acestuia, este crucial ca România să finalizeze planul de eficienţă energetică, în sensul identificării surselor de finanţare pentru proiectele din acest document.

Policlinica Buna Vestire Craiova

"40% din energie este consumată în clădiri şi 70% din factura consumatorului casnic se duce pe apă caldă şi încălzire. Aceasta este şi zona în care este suferinţa cea mai mare şi cea mai mare vulnerabilitate pentru consumatorul casnic din România", a adăugat Iancu.

El a adăugat însă că România beneficiază şi de tehnologie de înaltă eficienţă sau resurse financiare oferite de Comisia Europeană.

Politica