luni, mai 6, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Flori, copii şi căţei, la Centrul Multifuncţional Craiova

La Centrul Multifuncţional se va organiza, în perioada 29 mai-1 iunie, a 32-a ediţie a EXPO FLORA, o expoziţie cu vânzare de flori, mobilier şi unelte de grădinărit, la care vor lua parte peste 30 de expozanţi, pe o suprafaţă de 2.500 de mp. De asemenea, ziua de 1 iunie va fi dedicată copiilor la Centrul Multifuncţional, desfăşurându-se a doua ediţie a evenimentului “Să fim copii pentru o zi”, care va include concursuri, jocuri şi activităţi dedicate copiilor de toate vârstele.

Managerul Centrului Multifuncţional, Viorel Nicolae, a prezentat succint evenimentele care vor urma.

“Practic deschidem Zilele Municipiului Craiova 2015 cu manifestările pe care le vom organiza aici. În acest context avem cea de-a 32-a ediţie a EXPO FLORA Craiova 2015, a doua pe care o găzduim aici. Profităm că sunt zile de sărbătoare, iar luni organizăm ziua de 1 Iunie “Să fim copii pentru o zi”, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. Avem o serie de manifestări, atât la interior, cât şi la exterior. În exterior, se va organiza, în special, EXPO FLORA, dar în acelaşi timp vor fi şi demonstraţii ale Brigăzii Mobile de Jandarmi, ale Palatului Copiilor, un instructaj pe teme de circulaţie al Poliţiei Locale şi expoziţie canină, unde vor fi 15 rase de câini, iar Brigada Mobilă de Jandarmi va prezenta un dresaj canin”, a afirmat Viorel Nicolae, în cadrul unei conferinţe de presă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Traseu deviat al autobuzelor

 

Acesta mizează pe o prezenţă numeroasă, mai ales că traseul unor autobuze RAT va fi deviat.

“Evenimentele încep de vineri, când vin cei mai mulţi expozanţi, iar sâmbătă, duminică şi luni îi aşteptăm pe craioveni în număr cât mai mare, să viziteze Centrul Multifuncţional. Ne aşteptăm să fie un număr foarte mare de participanţi. Ne ajută foarte mult şi RAT-ul, pentru că vor pune la dispoziţie autobuze, care vor întoarce la Centrul Multifuncţional”, a mai punctat managerul Viorel Nicolae.

“La EXPO FLORA avem aproximativ 30 de expozanţi. O serie de grădiniţe, care îşi desfăşoară serbări, o serie de cluburi, precum Arti şi Maylilly, cu o serie de dansuri şi recital, Palatul Copiiilor, Asociaţia Acces, Liceul de Arte “Marin Sorescu” va susţine un concert de muzică. Vor fi o serie de activităţi pentru copii”, a declarat şi Alina Voicu, prezentă printre organizatori.

Pe 1 iunie activităţile de la Centrul Multifuncţional vor începe la ora 9.30 şi se vor încheia după ora 17.00. Copii de la mai multe grădiniţe vor avea câteva momente artistice, dar şi cei de la Palatul Copiilor, Organizaţia “Salvaţi Copiii” – filiala Dolj, Cenaclul Junior Art, Ansamblul “Rozele Calafatului”, Casa de Cultură “Traian Demetrescu”.

Tot pe 1 iunie, în exterior, de la ora 10.00 va fi expoziţie canină, de la ora 10.30 va fi concurs judeţean de karting, de la ora 11.00 – Gruparea Mobilă de Jandarmi “Fraţii Buzeşti” şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi “Mihai Bravul” Dolj vor prezenta un dresaj canin. Între 12.00 şi 12.30 Poliţia Locală Craiova va arăta un curs de circulaţie, iar în încheiere va fi o demonstraţie a ISU Dolj.

 

 

 

Politica