vineri, mai 17, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Marian Calafeteanu vrea să ducă juniorii C până în finală

Încă o formaţie de juniori de la gruparea craioveană ce activează în Liga I a devenit campioană judeţeană. Juniorii C, pregătiţi de Marian Calafateanu, şi-au adjudecat marţi seara campionatul, după ce au trecut în finală de Fortuna Craiova. Victoria a fost una categorică de partea juniorilor de la CSU, care s-au impus la scor de forfait. Autorii golurilor au fost Gârbiţă, cu o dublă, şi Dobre. Tehnicianul Marian Calafeteanu a aliniat următorul prim 11 în jocul din finală: Costoaie – Olteanu, Constantinescu, Sima, Vadasis – Screciu, Dobre, Șerban, Nichifor – Gârbiță, Mitruscsak. Pe parcursul jocului au mai intrat Rezeanu, Stăiculescu, Cojocaru, Baciu și Grigorașcu. Supremaţia elevilor lui Calafeteanu pe plan judeţean s-a văzut încă din timpul sezonului regulat, câştigând prima serie cu o linie de clasament impresionantă: 88 de puncte, 29 de victorii, 1 remiză, 2 înfângeri, 175 de goluri marcate şi 10 goluri primite. Juniorii C de la CSU n-au avut probleme nici în fazele eliminatorii, ajungând în finală după două victorii categorice, cu Elpreco Craiova, scor 6-0, şi Dinamyk Craiova, scor 3-0. Acum, pentru juniorii craioveni urmează turneul zonal, care se va disputa în perioada 4-7 iunie, alături de reprezentantele judeţelor Olt, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi şi Teleorman. Obiectivul acestora este calificarea în faza semifinală, iar pentru a obţine asta, băieţii lui Calafeteanu trebuie să se claseze pe primul loc la zonă. Antrenorul juniorilor C ai Craiovei este încrezător în jucătorii săi şi are gând să ducă această echipă până în finală. „La echipa pe care o am era de așteptat să fim pe locul întâi. Sincer, nu mi-e teamă de etapa zonală. Ne gândim la turneul semifinal și finală. Am arătat că avem valoare la Cupa organizată la începutul lui mai de Academia Hagi. A fost cel mai puternic turneu și l-am câștigat. Important este să muncim în continuare și sunt convins că vom obține un rezultat remarcabil în această vară“, a declarat Marian Calafeteanu.

 

Sursăfoto: csuc.ro

 

 

Politica