sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Joaca cu impozitul

 Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici vine cu o altă propunere în ceea ce privește impozitul pe venit. Dacă până acum, se dezbătea tema impozitului pe bacsiș, acum ministrul vrea ca la sfârșitul anului, românii să aibă posibilitatea de a-și revendica o parte din cheltuieli.

"Vrem sa lasam romanului, la finalul unui an, posibilitatea de a-si deduce din impozitul pe venit in timpul unui an o parte din cheltuielile din o anumita zona de evaziune fiscala. Adica, omul intr-un an de zile stie ca-si strange aceste bonuri fiscale pentru ca la final de an in limita a 20%, 30% din impozitul pe venit isi poate lua inapoi niste bani pe care i-a cheltuit pe produsele unde evaziunea este mai ridicata", a spus Teodorovici, conform Hotnews.

Consultanții fiscali consideră propunere o glumă, impozitul pe venit fiind cu reținere la sursă.
"Propunerea nu este realistă, în condițiile sistemului fiscal actual din România", spune si Dan Schwartz, managing partner al RSM Scot Romania. O astfel de abordare ar fi realistă și eficientă doar în condițiile în care toți românii ar trebui să completeze o declarație de impozit pe venitul global iar la impunerea acestui venit ar fi luate în considerare deduceri personale acordate pentru diverse categorii de cheltuieli. Atâta vreme cât impozitarea veniturilor salariale se face de către angajator iar salariații nu au obligația depunerii nici unei declarații de impunere pentru aceste venituri, propunerea mi se pare, în cel mai bun caz, greu de pus în practică", spun consultanții fiscali.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica