joi, mai 16, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Acţiune pe societăţi comerciale

La data de 11 noiembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 12.00, în baza unui plan de acţiune, poliţişti din cadrul Secţiei Măldăreşti  şi ai posturilor de poliţie arondate, au participat la o acţiune în scopul verificării respectării de societăţile comerciale care deţin bunuri şi/sau valori, a prevederilor legale privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.


Cu această  ocazie au fost controlate 14 societăţi comerciale şi au fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2000 lei.
De asemenea, au fost identificate un număr de 8 societăţi comerciale, administratorilor cărora, întrucât nu au avut asigurată paza obiectivelor conform prevederilor legale, li s-au aplicat avertismente scrise, stabilindu-li-se totodată termene pentru remedierea situaţiei.

Politica