marți, mai 7, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Au pierdut în Serbia, dar speră la calificare

Echipa masculină de volei SCM  „U” Craiova a fost depăşită, joi seara, în deplasare, de Partizan Belgrad, cu scorul de 3-2 (25-18, 25-16, 21-25, 18-25, 15-12), într-un meci contând pentru manşa tur a 16-imilor de finală din CEVCup. Alb-albaştrii au început slab meciul şi au pierdut primele două seturi destul de clar. După aceea, elevii lui Dănuţ Pascu au revenit, egalând situaţia la seturi. În „decisiv” gazdele au avut nervii mai tari şi s-au impus cu 3-2. Pentru SCM „U” Craiova au evoluat: Pedrag Bicanin, Nicolae Ghionea, Bogdan Ene, Laurenţiu Lică, Vlado Milev, Petar Turnjanin şi Mihai Mărieş (libero). Au mai jucat: Ionuţ Manda, Florin Voinea, Răzvan Vîlceleanu, Ionuţ Ion-Velicu şi Laurenţiu Marciu. La jocul de la Belgrad, sportivii craioveni au fost încurajaţi şi de un important număr de jurnalişti de la publicaţii locale şi nu numai.
La finalul partidei din Serbia, tehnicianul Dănuţ Pascu şi-a felicitat elevii pentru revenirea pe care au avut-o.

Se pare că ne-am specializat în meciuri de cinci seturi, este al treilea joc de cinci seturi, mă bucură foarte mult că băieţii fac faţă unei asemenea situaţii din punct de vedere fizic, al motivaţiei. Este un rezultat bun pentru noi, mai ales că am început slab, în special în setul al doilea. Cred că a fost şi un trac, pentru că nu este uşor să joci într-o competiţie de asemenea anvergură, dar din setul al treilea băieţii au realizat că pot şi au evoluat la adevărata lor valoare. Am întors jocul, am jucat bine şi am dus partida în cinci seturi. În ultimul set au apărut din nou greşelile individuale şi s-a văzut diferenţa. Este un rezultat mare, un joc foarte bun făcut aici şi urmărim cu interes returul de la Craiova, care va avea loc pe data de 19 noiembrie.
A afirmat Dănuţ Pascu  

Acesta a prefaţat şi partida retur în care alb-albaştrii trebuie să se impună cu 3-0 sau 3-1 pentru a evita disputarea setului de aur.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Meciul de acasă se va juca şi cu o presiune mai mare, dar şi cu o motivaţie şi o responsabilitate mai mare din partea jucătorilor. Am spus de la început că Partizan este o echipă foarte bine aşezată în teren, omogenă,jucătorii au abilităţi foarte bune tehnice şi au un jucător excelent, care a dovedit ce înseamnă să fii un sportiv de top în Europa. Jucătorii sârbi din echipa mea au evoluat cu o dorinţă foarte mare să arate că n-au plecat degeaba din Serbia şi au avut puţin trac la început.
A mai spus spus Pascu  

Căpitanul SCM „U” Craiova, Laurenţiu Lică, este convins că în retur vor reuşi să întoarcă rezultatul.

Am avut un început de meci dezastruos, mai avem perioade de meci slabe, dar de data asta nu ştiu ce s-a întâmplat. Am revenit în joc şi după aceea cred că meritam victoria după o revenire atât de spectaculoasă. Din păcate, două greşeli pe final ne-au costat scump. Sper în calificare, sunt convins că vom câştiga la Craiova şi nu îi vom lăsa să ia mai mult de două seturi. Adversarii au o echipă tânără, dar cu jucători de excepţie, de aici pleacă la cluburi importante din Europa.
A punctat Laurenţiu Lică  

Rezultatul le dă încredere elevilor lui Dănuţ Pascu, deoarece echipa calificată în urma partidelor tur-retur va fi cea care acumulează mai multe puncte pe ansamblul celor două manşe. Se acordă trei puncte pentru victorie cu 3-0 sau 3-1, două puncte pentru victorie cu 3-2, un punct pentru înfrângere cu 2-3, zero puncte pentru înfrângere cu 0-3 sau 1-3. Dacă punctajul general este 3-3 după cele două manşe, se joacă set de aur pentru stabilirea echipei calificate mai departe, indiferent de setaveraj.
Voleibaliştii din Bănie au susţinut aseară, după închiderea ediţiei, un nou joc în campionat, în deplasare, cu Explorări Baia Mare, iar fetele au pierdut sâmbătă, scor 3-1 (25-18, 25-19, 22-25, 25-18), tot în deplasare cu nou-promovata CSM Satu Mare.

Politica