sâmbătă, mai 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

SCM Craiova poate câştiga la «masa verde» meciul cu CSM Bucureşti

SCM Craiova a fost învinsă cu 28-16, duminică seara, în deplasare, de CSM Bucureşti, într-o partidă contând pentru etapa a patra din Liga Naţională de handbal feminin.
Meciul a fost dominat de gazde, care s-au impus fără emoţii pe teren, însă cei doi antrenori de la CSM Bucureşti, Mette Klit şi Adrian Vasile, nu au stat pe bancă, deoarece nu au avut ecusoanele la ei. Conform regulamentului, dacă echipa nu are un antrenor pe bancă, pierde jocul respectiv cu 10-0, la „masa verde”.

În Art 2.2 se specifică faptul că sunt două excepţii: în cazul suspendării la data disputării jocului (nu a fost cazul) sau în cazul unei îmbolnăviri grave, care necesită îngrijire medicală, dovedită cu certificat medical. Nici aici nu a fost cazul, din moment ce Mette Klit şi Adrian Vasile au stat în spatele băncii de rezerve pe durata partidei.
Tehnicianul SCM Craiova, Aurelian Roşca, mizează pe un verdict favorabil din partea FRH, cazul urmând să se judece astăzi.

Am făcut o contestaţie în limita regulamentului şi sperăm să avem câştig de cauză. Faptul că anul trecut echipa a fost vitregită de anumite puncte şi penalizată pe greşelile noastre, acum aşteptăm să câştigăm. Suntem convinşi că avem dreptate, întrucât această neregulă este stipulată în regulamentul FRH. Pentru noi ar fi foarte importante aceste trei puncte, ar fi trei puncte pe care nu oricine le poate lua la Bucureşti cu această echipă.
A afirmat Aurelian Roşca, pentru Ediţie Specială

Policlinica Buna Vestire Craiova

«Ne dorim să terminăm sezonul în primele opt echipe»

În partida din Capitală, pentru SCM Craiova au evoluat: Munteanu –  Eidem (6 goluri), Apipie (2), A. Amariei (3), Pârvuţ (2), Tomescu, Georgescu, Tănasie (1), Lazarin (1), Şelaru (1), Florica.
Referindu-se la joc, Aurelian Roşca a recunoscut superioritatea adversarelor.

Din păcate s-a ratat foarte mult, scorul a fost destul de sever la cum s-a desfăşurat jocul, dar am ratat ocazii clare în faţa unei echipe bune şi ne-a penalizat pe greşelile noastre. Din păcate, ratările de la 7 metri, contraatacurile şi cele şapte bare au făcut să fie acest rezultat. Să nu uităm că în faţa noastră au fost nişte campioane mondiale, jucătoare cu ştate vechi în Liga Campionilor. Victoria lor este meritată pe deplin, dar speram să fim şi în repriza a doua aproape de ele.
A mai spus Roşca

Acesta a prefaţat meciul de joi, cu Dunărea Brăila, care va avea loc joi, de la ora 18.00, în Sala Polivalentă.

Ne dorim să ne realizăm obiectivul, locurile 1-8, nu ne mai gândim la retrogradare. Avem o echipă tânără şi ne dorim ca de la meci la meci să joace tot mai bine. Partida cu Brăila se anunţă foarte grea, în primul rând întâlnim o echipă neînvinsă, dar va trebui să facem un joc bun, evoluăm pe teren propriu şi ne dorim să vină spectatori cât mai mulţi să sprijine echipa noastră.
A conchis Roşca

Politica