joi, mai 16, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

20 de locuinţe modulare, pentru sinistraţii din Vâlcea

Preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, şi Instituţia Prefectului am solicitat Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, domnului preşedinte Dan Cornel Baranga, să ne ajute cu 20 de locuinţe modulare în vederea cazării familiilor sinistrate din judeţul nostru, temporar, până la refacerea locuinţelor distruse săptămâna trecută în urma inundaţiilor care ne-au lovit, din păcate, destul de grav.
A precizat luni, pentru AGERPRES, prefectul Dumitru Cornoiu

Prefectul a declarat că solicitarea a fost aprobată şi că pe lângă cele 20 de locuinţe modulare, în judeţ vor ajunge şi 40 de paturi, 40 de saltele şi 40 de cearşafuri. Acestea vor fi distribuite în zonele Vaideeni, Mălaia şi în Vlădeşti.
Astăzi, vicepremierul Gabriel Oprea este aşteptat, într-o vizită de lucru, la Vaideeni.

Sute de oameni evacuaţi, sute de case inundate

Policlinica Buna Vestire Craiova

Prefectura Judeţului Vâlcea a transmis şi un bilanţ al pagubelor produse de inundaţiile din perioada 29-31 iulie. Zeci de localităţi din judeţ au fost afectate. Peste 400 de oameni au fost evacuaţi şi peste 150 salvaţi de furia apelor.

În urma precipitaţiilor abundente din judeţul Vâlcea înregistrate în perioada 29 – 31 iulie 2014 au fost afectate 55 de localităţi: Alunu, Amărăşti, Băbeni, Băile Olăneşti, Bălceşti, Bărbăteşti, Berislăveşti, Boişoara, Brezoi, Budeşti, Bujoreni, Buneşti, Călimăneşti, Copăceni, Creţeni, Diculeşti, Drăgăşani, Drăgoeşti, Fârtăţeşti, Frânceşti, Galicea, Ghioroiu, Goleşti, Grădiştea, Guşoieni, Horezu, Lăcusteni, Lăpuşata, Malaia, Mihăeşti, Milcoiu, Muereasca, Nicolae Bălcescu, Olanu, Orleşti, Păuşeşti Măglaşi, Pauşeşti Otăsău, Perişani, Popeşti, Racoviţa, Râmnicu Vâlcea, Roeşti, Roşiile, Sălătrucel, Sineşti, Slătioara, Stoeneşti, Stroeşti, Suteşti, Şirineasa, Ştefăneşti, Tomşani, Vaideeni, Vlădeşti şi Zătreni. La nivelul judeţului au fost salvate 155 de persoane, iar alte 404 au fost evacuate. Au fost inundate 281 de case, 313 curţi şi 71 de beciuri, iar 92 de locuinţe au fost distruse. Au fost afectate cinci drumuri naţionale şi 17 drumuri judeţene. De asemenea, au fost afectate cinci reţele de alimentare cu apă, două reţele de alimentare cu gaze, 12 reţele electrice şi 31 de puncte de transformare. În toată această perioadă următoarele instituţii s-au implicat activ pentru soluţionarea problemelor cauzate de precipitaţiile abundente: Instituţia Prefectului – Judeţul Vâlcea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri, Secţia Drumuri Naţionale, CEZ şi Sistemul de Gospodărire a Apelor.
Prefectura Vâlcea

Politica