vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Proiectele pe fonduri structurale, premiate

Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Structural Consulting Group în parteneriat cu UniCredit Ţiriac Bank şi casa de avocatură Vilau & Mitel au organizat ieri la Craiova, conferinţa regională numită „Din Oltenia cum SVde?”. Această conferinţă face parte dintr-un şir lung de astfel de conferinţe desfăşurate în marile oraşe ale ţării în perioada 10 mai-15 iulie. Întrunirea are ca scop promovarea tuturor proiectelor pe fonduri europene şi înscrierea lor în Gala Fondurilor Structurale. În cadrul Galei Fondurilor Structurale, vor fi apreciate cele mai bune proiecte finanţate din fonduri europene în perioada 2007-2013, cele care au contribuit la schimbarea comunităţii şi sunt considerate exemple importante pentru grupul ţintă al proiectelor şi pentru întreaga ţară.
Organizatorii se ghidează după un principiu clar: succesul e molipsitor şi de aceea el trebuie descoperit, împărtăşit, apreciat şi urmat.

Ne aflăm în Craiova la a cincea conferinţă dintr-o serie de conferinţe prin care încercăm să promovăm, să descoperim şi să apreciem succesul, succesul beneficiarilor celor care au avut subiecte implementate în perioada 2007-2013, care au dus proiectele la bun sfârşit şi care au schimbat destine, viaţa celor pentru care au scris proiectele, care au dus valoare adăugată în comunităţile unde au fost implementate şi am simţit nevoia în anul acesta, 2014 să vedem câte şi dacă au fost proiecte frumoase în România finanţate din fonduri structurale şi descoperim că sunt foarte multe, o parte dintre ele le descoperim în regiunea S-V Oltenia şi de aceea am venit aici să dăm posibilitatea, împreună cu reprezentanţii Comisiei Europene să dăm posibilitatea beneficiarilor să vorbească despre propriile succese, despre proiectele pe care le-au implementat şi poate despre greutăţile pe care le-au întâmpinat, despre lecţiile învăţate, formate nu doar din lucruri atât de frumoase, dar lecţiile învăţate poate să însemne şi poveştile de succes, atât timp cât poţi să vorbeşti despre el, pot să devină o sursă de inspiraţie pentru ceilalţi, acest lucru vrem să facem. Finalitatea acestei serii de conferinţe va fi pe 9 decembrie la Gala Fondurilor Structurale organizat tot de noi, Structural Consulting Group împreună cu reprezentanţa Comisiei Europene şi vom premia în cadrul acestei gale proiectele frumoase implementate în România, în 2007-2013, ne vom uita înapoi şi vom încerca să apreciem, să aplaudăm şi să le premiem pentru că e meritul celor care au implementat  proiecte şi aceşti oameni au făcut câteodată eforturi supraomeneşti şi ar fi păcat să nu arătăm şi celorlalţi şi să povestim despre ele. Am descoperit în fiecare regiune proiecte frumoase. În regiunea S-V Oltenia, sunt foarte multe proiecte ale Universităţii, ale diferiţilor antreprenori, ale Consiliilor Judeţene, proiecte de la infrastructură până la proiecte de resurse umane, există proiecte frumoase atâta timp cât au fost oameni dedicaţi şi a existat nevoia unor astfel de proiecte şi important este că ele au schimbat ceva.
A declarat Dragoş Jaliu, partener Structural Consulting Group

Concursul este structurat pe mai multe secţiuni, proiecte pentru dezvoltarea resurselor umane, proiecte de incluziune socială, proiecte ale administraţiei publice locale, proiecte de dezvoltare şi promovare a turismului, proiecte de mediu, proiecte de dezvoltare, modernizare sau reabilitare a infrastructurii.
Un proiect de incluziune socială din fonduri structurale finalizat cu succes la Craiova este un proiect care a vizat integrarea pe piaţa muncii a tinerilor după ce îşi ispăşesc pedeapsa.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La nivelul Penitenciarului de Minori şi Tineri Craiova s-au dezvoltat foarte multe proiecte, dar astăzi (n.r.ieri) vorbim despre un proiect derulat într-un parteneriat cu Ministerul Justiţiei din Austria şi care a vizat integrarea pe piaţa muncii a tinerilor după punerea lor în libertate. Datorită acestui proiect suntem invitaţi la această gală şi nu poate să fie decât o bucurie, recunoaşterea rezultatelor acestui proiect a însemnat un mesaj pe care comunitatea ni-l adresează, începe să fie pregătită să accepte mesajele de reintegrare, acceptă faptul că tinerii care au fost pentru o perioadă în penitenciar merită o şansă şi nu în ultimul rând este un mesaj pentru noi, înseamnă că am muncit bine. A fost un proiect de lungă durată, de trei ani de zile, a necesitat eforturi susţinute şi rezultatele au fost pe măsură. După terminarea proiectului am rămas cu infrastructura necesară pentru a pregăti tinerii să se întoarcă în societate, am căutat acele nişe pe piaţa muncii unde pot avea un acces mai facil.Accesarea de proiecte este o soluţie pentru a îmbunătăţi metodele de intervenţie în penitenciar.
A declarat Daniel Barbu, purtător de cuvânt la Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova

Prin intermediul Galei Fondurilor Structurale, oragnizată pe 9 decembrie 2014 se vor aprecia cele mai bune proiecte implementate în România în perioada 2007-2014 şi se va da startul unui nou plan pentru alte programe operaţionale.

Politica