vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Peste 300 de cadre medicale au protestat în curtea Spitalului de Urgenţă

Cadrele medicale afiliate au protestat ieri, timp de două ore, în incinta Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova. Ploaia torenţială nu le-a stat în cale celor aproximativ 350 de  salariaţi, care timp de două ore au scandat lozinci precum: ,,Muncă da, salariu ba”, ,,Respectaţi cadrele medicale!”, ,,Vrem salariu legal!” sau ,,Vrem tichete de masă!”.
Sindicatul Unimedical Craiova a luat decizia organizării protestului pe 6 iunie din cauza degradării accentuate a situaţiei din sistemul sanitar. Principalele revendicări ale salariaţilor sunt creşterea salariilor prin aplicarea Legii 284/2010, fapt ce ar permite creşteri salariale între 20 şi 30%; eliminarea deficitului accentuat de personal (un deficit actual de 40%) şi asigurarea condiţiilor necesare acordării de servicii medicale de calitate.

Hossu: «Ceea ce se întâmplă este într-o anumită formă un genocid împotriva cetăţenilor»

La protest a fost prezent şi preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Iulian Hossu, care a venit pentru a susţine cadrele medicale în demersul de a-şi primi drepturile cuvenite.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Chiar dacă vremea nu ţine cu noi, măcar să fie un semnal clar că ceea ce vă roade  se poate rezolva. Este o problemă arzătoare pentru toate cadrele medicale. Este anormal ca de peste cinci ani de zile salariul de bază în sănătate a rămas la 600 lei şi nu a crescut cum este normal. Este o discriminare voită care se face, să nu putem avea nişte venituri decente. Este anormal ce se întâmplă şi acum, în sensul în care fac reducerea CAS-ului, ceea ce va crea probleme pe viitor pentru pensionari, dar în acelaşi timp salariaţii nu vor vedea nimic şi totul se va duce în buzunarele angajatorilor. Salariaţii nu vor vedea nimic din acest efort pe care tot statul îl face, dar nu pentru noi. În ultimii cinci ani am avut o creştere a produsului intern brut, a economiei şi ar fi trebuit să vedem şi noi, cetăţenii de rând, o creştere în buzunarul nostru.  Sperăm ca împreună, cei din sectorul de sănătate, să putem face ca politicienii să-şi schimbe aceste puncte de vedere. Ceea ce se întâmplă este într-o anumită formă un genocid împotriva cetăţenilor. Trebuie să reacţionăm pentru ca tinerii să poată duce o viaţă mai bună. Doar împreună vom învinge şi sper ca de această dată să fim solidari şi să reuşim să câştigăm această luptă importantă.
A declarat Bogdan Iulian Hossu, liderul Cartel Alfa

Ion Cotojman: «Noi nu ne dorim altceva decât să ne fie respectate drepturile»

Liderul Sindicatului Unimedical, Ion Cotojman a anunţat că peste 600 de salariaţi din Dolj şi-au exprimat dorinţa de a participa la prostest, însă vremea nefavorabilă i-a împiedicat pe unii dintre aceştia să ajungă la Craiova.

Majoritatea medicilor pleacă în străinătate pentru a câştiga mai bine. Avem lipsă de materiale şi de medicamente în spitale. Vrem să asigurăm servicii medicale de calitate cetăţenilor români. Aveam anunţat că vor veni 600 de salariaţi din toate spitalele din Dolj, însă vremea nu a ţinut cu noi. Noi avem peste 2.200 de membri în sindicat, însă nu au venit toţi pentru că nu vrem ca activitatea din unităţile medicale să fie afectată, nu vrem ca pacienţii să aibă de suferit.  Peste 350 de cadre medicale şi-au exprimat nemulţumirea faţă de salariile mici. Noi nu ne dorim altceva decât să ne fie respectate drepturile, ne dorim salarizare conform legii, să nu mai existe discriminări. De asemenea, avem o mare problemă şi în ceea ce priveşte personalul medical. Multe posturi sunt blocate. Nici măcar tichetele de masă pentru întreg personalul doljean nu au fost aprobate.
Ion Cotojman, preşedintele Sindicatului Unimedical

Federaţia Hipocrat va desfăşura sâmbătă o conferinţă extraordinară

În plus, sâmbătă, 21 iunie, va avea loc o conferinţă extraordinară a Federaţiei Hipocrat, la Bucureşti, pentru a fi analizată situaţia şi pentru a se hotărî ce măsuri vor fi luate pe viitor.

Noi avem vechime peste 30 ani şi avem salariu 11 milioane de lei vechi. Nu mai putem face faţă. Lucrăm aceeaşi muncă, riscurile sunt aceleaşi. Nu mai putem trăi în astfel de condiţii.
A declarat un cadru medical prezent la protest

«Protestăm în primul rând pentru mărirea salariul minim pe economie»

Protestăm în primul rând pentru mărirea salariul minim pe economie de la 600 de lei, la 850 lei. Sporul să fie mărit din cauza condiţiilor deosebit de grele în care activăm. Să fim înţeleşi, iar şefii să ţină cu noi, să nu ne discrimineze. Vreau să fim unitari. Eu lucrez de aproape zece ani la ginecologie, în sala de naşteri. Sunt infirmieră, am studii superioare.
A declarat Elena Dumitru

«Trebuie să avem curajul să ieşim şi să ne spunem opinia»

Vrem salarii şi condiţii de muncă decente, pentru aprobarea legii 62 din 2011. Avem colegi care nu primesc tichete de masă. Lucrez de 20 ani, sunt asistent medical generalist. Trebuie să avem curajul să ieşim şi să ne spunem opinia.
A spus Daniela Şovar

Politica