vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

CONSUM DE ALCOOL LA VOLAN

În  săptămâna 02-08 iunie a.c. la nivel naţional au fost organizate acţiuni care să vizeze combaterea încălcării normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice, cu accent deosebit pe conducerea  autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice.
Activitatea face parte din campania preventivă  ALCOHOL  iniţiată în plan european de Organizaţia Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL) la care România este parte.

În cursul săptămânii trecute, poliţiştii rutieri din judeţul Vâlcea au verificat în trafic un număr de 2.236 conducători auto, din aceştia 35 fiind identificaţi pozitiv la testarea cu aparatul etilotest, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, context în care le-au fost reţinute permisele de conducere  în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule. Cu prilejul desfăşurării activităţilor au fost constatate şi 13 infracţiuni la această faptă (dintre aceştia 4 conducători auto nu posedă permis de conducere).

Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală. Astfel, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori o concentraţie ce depăşeşte 0,40 mg/litru de alcool pur în aerul expirat, sau care se află sub influenţa unor substanţe stupefiante sau cu medicamente similare acestora.
Pentru  a nu deveni victime ale accidentelor rutiere, Serviciul Poliţiei Rutiere Vâlcea vă recomandă: ,,FIŢI MAI RESPONSABILI  ÎN TRAFIC!,,.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Material  realizat de Serviciul Rutier Vâlcea

Politica