vineri, mai 17, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Plângere penală pe numele Olguţei Vasilescu

Proprietarii spaţiului din centrul Craiovei, demolat luni-dimineaţă, au făcut plângere penală împotriva autorităţilor locale pentru abuz în serviciu şi distrugere.
Cei acuzaţi sunt Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, secretarul Primăriei, Nicoleta Miulescu, consilierul juridic Laura Mădălina Deca, directorul de la Patrimoniu, Ionuţ Gâlea şi directorul Poliţiei locale Octavian Mateescu.

Proprietarii spun că demolarea s-a făcut abuziv, întrucât ei au toate actele în regulă. În fapt municipalitatea i-a înştiinţat pe 26 martie, că pe 25 le-a fost reziliat contractul de concesiune al terenului de sub clădire.
Mai mult, vineri, 28 martie, în jurul orei 17.00, Primăria i-a notificat ca până luni la ora 7.00 să demoleze construcţia. Proprietarii spun că efectiv li s-a îngrădit dreptul de a se apăra şi de a contesta decizia municipalităţii.

Luni dimineaţă buldozerele Primăriei au pus construcţia la pământ. Au demolat-o şi au lăsat în urmă un munte de moloz.  Decizia a fost luată pentru că nu ar fi avut autorizaţie de construire, autorizaţie care însă există din 1994.
Pe lângă plângerea penală proprietarii vor înştiinţa  organismele internaţionale pentru apărarea drepturilor omului pentru că le-a fost încălcat dreptul la apărare şi dreptul la proprietate, dar şi agenţiile de presă internaţionale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica