luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

POLIŢIŞTII RUTIERI, ÎN SLUJBA CETĂŢENILOR

În anul 2013, obiectivul principal al poliţiştilor rutieri doljeni a fost reprezentat de creşterea gradului de siguranţă rutieră, aceştia desfăşurând activităţi specifice pentru prevenirea accidentelor rutiere şi combaterea infracţiunilor la regimul circulaţiei. Poliţiştii au pus accent pe conştientizarea tuturor participanţilor la trafic cu privire la riscurile la care se expun atunci când încalcă normele rutiere în scopul adoptării de către aceştia a unui comportament preventiv şi responsabil în trafic.În urma activităţilor zilnice întreprinse de către poliţiştii rutieri, în perioada analizată, au fost constatate 1704 de fapte de natură penală reprezentând infracţiuni la regimul circulaţiei. De asemenea poliţiştii ruteri au aplicat peste 89 000 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcări ale legislaţiei rutiere în vigoare, dintre care 22 635 au fost aplicate conducătorilor auto care au călcat mai mult decât trebuie pedala de acceleraţie încălcând limita de viteză.

Totodată, oamenii legii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 5 260 permise de conducere şi au retras aproapen1500 de certificate de înmatriculare pentru defecţiuni tehnice constatate la autovehiculele controlate.De asemenea, precizăm faptul că în anul 2013 poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi investigative complexe în vederea identificării a 32 conducători auto care, după comiterea unui accident de circulaţie, au părăsit  locul accidentului, 14  dintre aceştia fiind arestaţi preventiv. Din nefericire, în ciuda tuturor activităţilor desfăşurate în judeţul nostru s-au produs 268 de accidente rutiere grave, înregistrând o uşoară scădere faţă de anul 2012. Acţiunile preventive organizate de poliţiştii rutieri au dus la o scădere semnificativă a numărului persoanelor decedate în urma accidentelor rutiere. Astfel, în anul 2013, în accidentele rutiere produse în Dolj au decedat 55 de persoane faţă de 70 în anul 2012.  Pentru anul 2014 poliţştii rutieri si-au propus să continue activităţile pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.  

IPJ DOLJ

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica