marți, martie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Pompierii au intervenit două ore pentru deblocarea unui copil de un an şi jumătate încuiat în casă

Pompierii au intervenit luni dimineaţa, în Râmnicu Vâlcea, timp de aproximativ două ore, cu autospeciala de lucru la înălţime, pentru a debloca uşa unui apartament situat la etajul al patrulea al unui bloc, în care se afla încuiat un copil de un an şi jumătate, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Octavian Fulger, mama copilului aflat în apartamentul încuiat a solicitat ajutorul pompierilor, luni dimineaţa, în jurul orei 10:00. Femeia coborâse până la parterul blocului, fără să ia cheile de la uşa locuinţei care era prevăzută cu sistem de autoblocare.

Pentru a ajunge la copil şi a debloca uşa apartamentului, pompierii au folosit autospeciala pentru lucru la înălţime şi au intrat în locuinţă prin balcon.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Uşa a fost deblocată şi copilul salvat. Intervenţia s-a încheiat în jurul orei 12:00″, a precizat Octavian Fulger.

Agerpres

Politica