vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ultimul tren spre Europa!

Craiova lui Reghe își joacă vineri ultima șansă de a ajunge în preliminariile Conference League.

CSU Craiova a fost o obișnuită a cupelor europene în ultimele stagiuni, având 5 calificări consecutive în preliminariile întrecerilor continentale. Dacă eliminările cu AC Milan ori RB Leipzig sunt absolut de înțeles, precum și cea cu AEK Atena e ușor de ingerat de către fani, în schimb, cele cu Locomotive Tbilisi (Georgia) ori Laci (Albania) au constituit surprize majore, având în vedere pretențiile clubului oltean.
Echipa olteană caută așadar cea de-a șasea calificare la rând în preliminariile europene. După ce a ratat Cupa și locul 2 în campionat, alb-albaștrii au un meci cât o finală: barajul cu FC Botoșani pentru a ajunge în Europa. Partida este programată vineri, de la ora 20:30, pe stadionul Ion Oblemenco. În principiu, având în vedere statistica, oltenii le sunt superiori moldovenilor. În ultimele 10 dispute directe au 5 victorii, 3 egaluri și au pierdut de două ori. Însă nu statistica va juca mâine pe Oblemenco, după cum a remarcat și Mihai Ciobanu, secundul de la Botoșani: „În acest meci chiar nu contează statistica, este un meci de calificare în Conference League, diferit ca manieră de abordare față de meciurile din campionatul intern!”
Moldovenii consideră că marele avantaj al oltenilor în meciul de mâine vor fi suporterii: „Ambele grupări au avut obiective, unele realizate altele, nu! Acum ce mai contează? Toate forțele de care dispun echipele vor fi aruncate în arenă cu un „mic-mare” avantaj pentru Craiova, suporterii! Băieții noștri au disponibilitate, au dorință, au mijloace tehnice și tactice, au resurse și pot surprinde! Pe oricine! Să-nceapă meciul”, a mai spus Ciobanu.
Pentru craioveni principala absență în meciul pentru Europa va fi cea a căpitanului Nicușor Bancu, suspendat 6 etape pentru intrarea berbecească din meciul cu Sepsi.

Politica