miercuri, mai 15, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

VIDEO! Tinerii de la ANCAAR Craiova vor juca în piesa de teatru „Pericles”

Tinerii cu autism de la ANCAAR Craiova vor avea ocazia să joace în piesa de teatru „Pericles”, spectacol prezentat de The Flute Theatre, Marea Britanie regia Kelly Hunter. Vineri, 20 mai, actorii au venit la sediul ANCAAR unde au fost întâmpinați cu pâine și sare.

„Suntem bucuroși să fim parte la Festivalul Shakespeare, eveniment care se întâmplă în Craiova, în perioada 19-29 mai. Suntem gazdele actorilor care vor pune în scenă duminică, 22 mai, piesa Pericles. Este o piesă pe care o vor adapta pentru persoanele cu tulburare de spectru autist. Practic, încercăm cu echipa de actori și tinerii cu autism să jucăm în această piesă. Este o provocare, o noutate și suntem bucuroși. Să sperăm că e un lucru bun. Toți cei care vor să ne vadă o pot face duminică, 22 mai, în sala de festivități a Casei Studenților”, a declarat Luminița Sandu, președinta ANCAAR Craiova.

Sponsorii workshopului de la ANCAAR Craiova sunt Arhi Design (Horațiu Buzatu), Florăria Iris (Simona Mogoș), I love cakes (Mihaela Ruxandra), cofetăria Alis (Alis Enache), Maria Moculescu ( cea care a făcut pâinea cu care a fost întâmpinată trupa de actori englezi), Hotel Meliss ( Liviu Popa, Carmen Goanță) și Clara Udrescu Wagner. „Avem alături și prieteni: senatorul Cosmin Poteraș și Dr. Camelia Pănuș. Aceștia sunt alături de tinerii cu autism an de an și vin mereu la evenimentele ANCAAR și le mulțumim pentru că prin ei începem să simțim comunitatea aproape de noi, un lucru esențial”, a spus Mihaela Nedelcu, cea care s-a ocupat de organizarea evenimentului la ANCAAR.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Să întâlnesc atât de mulți copii cu autism din țări diferite, cu limbi diferite, cultură și tradiții noi îmi îmbogățește viziunea despre viață. Tocmai faptul că a interacționat cu atât de mulți copii cu autism a demonstrat faptul că între oameni există mai multe asemănări decât diferențe. Făcând spectacole de teatru cu copiii cu autism așa mi-am dat seama ce înseamnă viața cu adevărat. Sunt impresionată de iubirea și umanitatea pe care românii o demonstrează față de copiii cu autism. Vin în România din 2016 și este unul din locurile mele preferate”, a spus Kelly Hunter, regizorul piesei Pericles.

Politica