vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dolj. Bărbați prinși băuți la volan și cu permisele suspendate

Un doljean de 43 de ani este cercetat de polițiști pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice, având dreptul de a conduce vehicule suspendat.

„În seara zilei de 18 aprilie a.c., ora 23:05, polițiști din cadrul Secției nr.4 Poliție Rurală Coșoveni au depistat un bărbat de 43 ani, din comuna Rojiște, în timp ce conducea un autoturism în comuna Rojiște.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, unde a refuzat prelevarea mostrelor în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române s-a stabilit faptul că, bărbatul are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice”, potrivit IPJ Dolj.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă

În aceeași situație se află și alt doljean împreună cu o femeie care sunt cercetați de polițiști pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice, având anulat dreptul de a conduce vehicule și încredințarea unui vehicul unei persoane care nu deține permis de conducere

„În seara zilei de 18 aprilie a.c., ora 23:45, polițiști din cadrul Secției nr.4 Poliție Rurală Coșoveni au depistat un bărbat de 41 ani, din comuna Teasc, în timp ce conducea un autoturism pe strada Șerbăneștilor, din localitate.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române s-a stabilit faptul că, bărbatul are anulat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. În autoturism a fost identificată o femeie de 40 de ani, din aceeași localitate, pasager, care este bănuită că i-ar fi încredințat autoturismul bărbatului pentru a fi condus pe drumurile publice”, transmite sursa citată.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și încredințarea unui vehicul unei persoane care nu deține permis de conducere, cercetările fiind continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.

Politica