Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Gorj. Primul sediu din ţară al partidului Forţa Dreptei a fost inaugurat la Târgu Jiu

Publicat

pe

Primul sediu din ţară al partidului Forţa Dreptei a fost inaugurat joi, la Târgu Jiu, de către fondatorul noii formaţiuni politice, Ludovic Orban, structura din judeţul Gorj fiind condusă de senatorul Ion Iordache, care a demisionat recent din PNL.

Ludovic Orban a afirmat că noua construcţie politică pe care a fondat-o reprezintă o necesitate pe scena politică din România, după ce PNL s-a transformat într-o anexă a PSD.

„Am început o construcţie politică nouă, pe care eu o consider o necesitate politică în România. Odată cu transformarea PNL într-o anexă a PSD, practic dreapta a fost spulberată şi orice alegător care crede în valorile liberale, conservatoare, creştin-democrate nu mai are o reprezentare politică. Scena politică de astăzi îndeamnă pe toţi oamenii care au o gândire lucidă la scepticism şi lipsă de încredere în viitor… Un PSD dominant aflat la guvernare şi, din păcate, o formaţiune politică care e cam certată cu democraţia şi care pare să crească şi să devină opoziţie”, a mai spus Orban.

El a adăugat că, momentan, nu se pot constitui oficial filiale în ţară deoarece partidul nu are încă dobândită personalitatea juridică.

„Este primul sediu care se inaugurează. Nu putem constitui oficial structuri în ţară până nu avem dobândită personalitatea juridică prin hotărâre judecătorească. Am parcurs prima etapă, şi anume fondul, instanţa a decis înregistrarea partidului, (…) suntem optimişti că într-un orizont de timp de maxim două luni vom dobândi personalitatea juridică. Acum, se depune doar o cerere de adeziune. Avem mii de oameni care şi-au exprimat dorinţa de a veni în partid”, a mai declarat Ludovic Orban.

La inaugurare au fost prezenţi mai mulţi parlamentari care i s-au alăturat lui Ludovic Orban în noua sa formaţiune politică, scrie Agerpres.

Continue Reading
Publicitate

© 2022. Toate drepturile rezervate.