vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Italia permite accesul spectatorilor pe stadioane, în regiunile mai puțin afectate de pandemie

Până la 1.000 de spectatori vor avea acces pe stadioane începând de la 1 mai, în regiunile mai puţin afectate de pandemie, a anunţat, vineri, guvernul italian.

Sălile de sport vor putea primi până la 500 de spectatori, tot în zonele „galbene”, unde restricţiile sunt mai puţin importante, pentru toate „evenimentele sportive de interes naţional”, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului Sporturilor.

Meciurile de fotbal din Serie A, dar şi campionatele de baschet şi volei, precum şi turneul de tenis de la Roma (9-16 mai) se vor desfăşura cu minim de public, scrie news.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

Guvernul şi-a dat deja acordul pentru ca Stadio Olimpico din Roma să fie deschis la un sfert din capacitate – adică aproape 17.000 de spectatori – pentru cele patru meciuri de la Euro-2020, prevăzute în iunie şi iulie.

Stadioanele sunt total închise publicului din octombrie în Italia, după ce au fost deschise câteva săptămâni în septembrie, în limita a 1.000 de persoane.

Politica