vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Bugetarii care încasează și pensie vor trebui să opteze în 30 de zile de la publicarea legii care va interzice cumululul pensiei cu salariul la stat

Bugetarii care încasează și pensie vor trebui să opteze în 30 de zile de la publicarea legii care va interzice cumululul pensiei cu salariul la stat, a anunțat ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Guvernul a aprobat în primă lectură proiectul de lege, iar săptămâna viitoare acesta ar urma să fie trimis Parlamentului.

Turcan a explicat că proiectul prevede posibilitatea continuării activității până la vârsta de 70 de ani pentru persoanele care îndeplinesc vârsta de pensionare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Vorbim de o opțiune, un drept, nu de o obligație”, a subliniat Turcan.

Prevederea este valabilă atât pentru sectorul public, cât și pentru sectorul privat și persoanele respective pot să revină asupra acestei opțiuni și să se întoarcă la pensie înainte să împlinească 70 ani.

„Un salariat care ajunge la vârsta legală de pensionare și dorește să muncească mai departe depune o cerere și e suficientă pentru a-și putea continua activitatea. În sectorul public însă, atunci când optează pentru prelungirea continuării activității, atunci se suspendă dreptul la pensie. Cei care cumulează pensie cu salariul la stat au obligația ca în 30 de zile de la publicarea actului normativ să-și exprime opțiunea, iar angajatorii trebuie să îi informeze”, a precizat Raluca Turcan, citată de g4media.ro

Ministrul muncii a precizat că în prezent în sistemul public sunt aproximativ 35.000 de persoane care cumulează pensia cu salariul.

Raluca Turcan a precizat că prevederile legii nu se referă la persoanele care sunt în pensie din sistemul de apărare și ordine publică.

Politica