vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Parlamentul a decis: Ziua Matematicii, Informaticii şi Ştiinţelor naturii va fi sărbătorită în 10 ianuarie

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, cu 280 de voturi ”pentru”, unul ”împotrivă” şi patru abţineri, un proiect de lege care instituie, pe 10 ianuarie, Ziua Matematicii, Informaticii şi Ştiinţelor naturii, scrie Agerpres.

Potrivit proiectului, sărbătorirea zilei matematicii, informaticii și științelor naturii poate fi organizată de către Academia Română, instituțiile de cercetare, instituțiile de învățământ, autoritățile administrației publice centrale și locale și instituțiile aflate în subordinea sau coordonarea acestora, de către societatea civilă și persoane fizice și juridice, prin organizarea și/sau participarea la programe și manifestări științifice, culturale, educative, artistice, cu caracter social sau științific, consacrate matematicii, informaticii și științelor naturii. 

Autoritatea administrației publice centrale și locale și instituțiile aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot acorda sprijin logistic și pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării și derulării în bune condiții a manifestările prevăzute la alin.(1), în limita alocațiilor bugetare aprobate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune, în calitate de servicii publice, vor include în programul zilei emisiuni ori aspecte de la manifestările ocazionate de sărbătorirea Zilei matematicii, informaticii și științelor naturii. 

În expunerea de motive, Varujan Pambuccian, iniţiatorul proiectului, susține că pe 10 ianuarie 1906 se năștea academicianul Grigore Moisil, „personalitate care și-a pus amprenta asupra dezvoltării matematicii românești și care a fost cel mai important pionier al informaticii în România și unul dintre cei mai importanți teoreticieni ai informaticii din lume”.

„Sărbătorirea Zilei Matematicii, Informaticii şi Ştiinţelor naturii poate fi organizată de către Academia Română, instituţiile de cercetare, instituţiile de învăţământ, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi instituţiile aflate în subordinea sau coordonarea acestora, de către societatea civilă şi persoane fizice şi juridice, prin organizarea şi/sau participarea la programe şi manifestări ştiinţifice, culturale, educative, artistice, cu caracter social sau ştiinţific, consacrate matematicii, informaticii şi ştiinţelor naturii”, prevede proiectul de lege.

Proiectul de lege merge la președinte pentru promuglare.

Politica