vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Bani de la Guvern pentru Mehedinți

Primarul comunei Șimian, Constantin Trușcă, extinde sistemul de iluminat public în localitate.
Luni, în prezența prefectului Cristinel Pavel, edilul a semnat actul adițional la contractul de finanțare din bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, pentru realizarea obiectivului de investiții „Extinderea sistemelor de iluminat public stradal, comuna Șimian, județul Mehedinți”.
Toate obiectivele de investiții din județul Mehedinți, incluse în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) – etapa a II-a, au primit finanțare de la Guvernul României, prin Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, au transmis reprezentanții Prefecturii, adăugând și că în județul Mehedinți, 58 de primării și Consiliul Județean Mehedinți vor beneficia de aceste fonduri.
„Domnul premier Ludovic Orban și domnul ministru al MLPDA, Ion Ștefan, au înțeles necesitatea alocării fondurilor guvernamentale pentru ca aceste obiective de investiții să fie duse la bun sfârșit. Sunt lucrări de infrastructură rutieră, tehnico-edilitară şi socio-educativă, care vin în sprijinul comunităților locale și care era firesc să fie finalizate”, a declarat prefectul Cristinel Pavel.

Politica