vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cine vine în locul lui Vasilică!

Adrian Mititelu nu mai are de unde să aleagă dintre antrenorii craioveni, așa că tehnicianul va fi din afara Olteniei

Patronul FCU Craiova spunea în urmă cu o lună că nu va accepta pe banca tehnică a formației sale un antrenor care să fi trecut pe la rivala locală CSU Craiova sau să fi avut tangență cu clubul lui Rotaru. Din Craiova Maxima doar Țicleanu și Irimescu i-au mai ținut partea lui Mititelu. Primul are un post cald la FRF, al doilea a fost mai degrabă secund al lui Sorin Cârțu.
Din echipele craiovene din `90 încoace ar mai avea două variante Mititelu: Fane Stoica și Florin Șoavă. „Mourinho” a mai trecut pe la gruparea craioveană, dar a fost rapid dat afară. Cât despre Șoavă, în cariera acestuia de antrenor, nu a impresionat astfel încât să fie un garant al promovării.
Drept urmare, conducerea FCU Craiova ar urma să-și îndrepte atenția către un venetic de plaiurile Băniei. Presa centrală a vehiculat deja numele lui Mircea Rednic, cu care Mititelu a mai lucrat în perioada 2004-2005. Alți tehnicieni liberi de contract în Liga 1 mai sunt Bogdan Andone, Bogdan Argeș Vintilă ori Vasile Miriuță. Și Cristi Pustai ar putea reprezenta o variantă, având în vedere că antrenorul vrea să părăsească gruparea din Călărași pentru că nu și-a primit restanțele financiare.
Până la meciul de aseară, cu Metaloglobus, terminat după închiderea ediției, FCU Craiova nu mai câștigase de 4 meciuri, fiind campioana egalurilor din Liga 2. Cum obiectivul fixat: promovarea în prima ligă pare să fie în pericol, este de așteptat ca diriguitorii echipei din Bănie să mute pe banca tehnică.

Politica