vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

,,Vale” are nevoie de ajutorul nostru!

La doar 25 de ani, Bucătaru Andreea Valeria sau, cum o mai numesc cei dragi – Vale, suferă de o boală rară, pe care medicii cu greu reușesc să o țină sub control. Nico, fiul ei de câțiva anișori, așteaptă să se facă bine. După mai multe vizite la ORL și cu mai multe diagnostice puse eronat, precum otită sau polip la ureche, în final, un medic din Craiova a ajuns la un diagnostic foarte grav și, în același timp, foarte rar – glomus jugular. Întrucât medicii din țară nu au îndrăznit să intervină pentru extirparea tumorii, neavând experiență cu privire la astfel de cazuri, singura șansă vine din partea unei echipe de doctori din Italia, însă costul operației se ridică la 50.000 de euro. Valeria se luptă cu o tumoare ce se află poziționată pe vena jugulară, alimentată foarte bine de sânge, fiind prinsă totodată pe un nerv important ce îi poate afecta partea respiratorie și motorie. Auzul i-a fost deja afectat, iar tumoarea de 2,5 centimetri se poate transforma oricând într-una cancerigenă, însă în momentul de față există șanse de 10% ca aceasta să aibă noroc.

Tânăra a fost internată la începutul săptămânii la Spitalul Universitar din București pentru efectuarea primei intervenții, cea de embolizare (deschiderea în zona tumorii jugulare și cauterizarea marginii acesteia, pentru a-i opri extinderea). În urma intervenției, a fost cauterizată aproximativ 40% din tumoare, medicii intervenind doar pe venele mici ale tumorii din cauza pericolului prea mare și a hemoragiei urechii drepte. Din păcate, doctorii nu au putut prelua probe pentru biopsie, iar în urma testelor efectuate și a substanței de contrast, s-a aflat că vene mai puternice din tumoare se îndreaptă spre creier.

Valeria va rămâne sub supravegherea medicilor de la Spitalul Universitar din București, urmând să afle mai multe informații pe care să le transmită Spitalului din Piacenza, Italia.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mamă singură la doar 25 de ani, tânăra are nevoie de tot sprijinul nostru, atât financiar, cât și moral, pentru a-și putea vedea copilul cum crește și merge în prima zi de școală. Colegii și prietenii tinerei s-au mobilizat rapid pentru a strânge suma enormă care îi poate salva viața Valeriei. Orice fel de donație sau sprijin financiar contribuie la posibilitatea ca ,,Vale” să ajungă pe mâna medicilor italieni, singurii care o pot salva.

Pentru donații: Titular cont: BUCĂTARU ANDREEA-VALERIA IBAN: RO96BACX0000001162831000 Banca Unicredit Cod BIC/SWIFT: BACXROBU Revolut (transfer din România): RO08BREL0005503706150100 Revolut (transfer din străinătate): LT673250019840979584 BIC: REVOLT 21

Andreea TIGOIANU

Politica