vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Olt. Petrecere cu 200 de invitați, suspendată de Poliţie

Un eveniment privat care avea loc miercuri seara la un restaurant din municipiul Slatina, cu participarea a aproximativ 200 de persoane, a fost suspendat după intervenţia poliţiştilor şi jandarmilor. Persoanele care au încălcat normele privind distanţarea fizică şi protecţia individuală urmează a fi sancţionaţi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.

Poliţiştii s-au deplasat la fața locului după ce au fost sesizaţi că este deranjată liniştea publică.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Slatina, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt, al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, în cooperare cu reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică şi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt, s-au deplasat de îndată la faţa locului, pentru a efectua verificări. Întrucât la eveniment participau aproximativ 200 de persoane, fiind încălcate normele de distanţare fizică şi cele de protecţie individuală, reprezentanţii autorităţilor au dispus suspendarea evenimentului”, a transmis IPJ Olt într-un comunicat, potrivit Digi24.

Policlinica Buna Vestire Craiova

.

Politica