luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Sistemul asigurărilor, blocat. CNAS: „Oamenii mor oricum. Şi cu, şi fără sistem”

Platforma online care gestionează cardurile naţionale de sănătate este blocată pentru a 17-a zi consecutiv. Atât medicii, cât și pacienții au ajuns într-o situație disperată. Primii nu pot, conform legii, să efectueze niciun fel de operațiuni medicale fără să le înregistreze prin cardul național de sănătate, dar sunt de multe ori ”obligați” de situație, în contextul în care unii pacienți sunt în stare gravă sau au nevoie urgentă de rețete sau trimiteri către medicii specialiști.

Purtătorul de cuvânt al CNAS, Daniel Osmanovici a declarat că medicii pot înregistra în offline toate operațiunile medicale, urmând ca după repornirea sistemului aceste operațiuni să fie înregistrate oficial. Întrebat în legătură cu situaţia în care, în această perioadă de blocaj, ar muri oameni din cauza lipsei serviciilor medicale, purtătorul de cuvânt al CNAS declară, scuzându-se dacă este cumva cinic, că ”oamenii mor oricum, și cu, și fără sistem”.

Potrivit digi24.ro, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), care conform ministrului Sănătății este responsabilă de funcționarea sistemului, se scuză și spune că face toate eforturile pentru a reporni sistemul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica