vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Plan roșu de intervenție. O vâlceancă a murit într-un accident rutier

Plan roșu de intervenție activat de autoritățile din vestul țării. Un autocar în care se aflau 72 de persoane a ajuns într-un șanț. Autocarul venea din Spania și se îndrepta spre Râmnicu Vâlcea, însă avea de făcut mai multe opriri în țară pentru a lăsa pasageri. O femeie din Vâlcea, în vârstă de 45 de ani a decedat, iar alte 32 de persoane au fost rănite.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara, în urma accidentului de pe DN7, în localitatea Tătărăști, un om a rămas încarcerat, iar alți 32 au fost răniți și au fost transportați la spitalele din Ilia, Deva, Orăștie și Hunedoara.

Întrucât, mai multe persoane ar fi rănite, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție care presupune suplimentarea resurselor medicale la fața locului. Salvatorii intervin cu 2 mașini de stingere, o autospecială pentru transport victime multiple, o descarcerare, 7 ambulanțe SMURD și 3 ambulanțe SAJ. Pentru evaluarea persoanelor, la locul intervenției a fost amplasat un punct medical avansat”, potrivit reprezentanților ISU Hunedoara. Cauza probabilă este oboseala. Șoferului i-a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica