duminică, mai 12, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Proiectul legii pensiilor, dezbătut la Severin

Aproximativ o sută de pensionari din Mehedinți și reprezentanți ai sindicatelor au participat marţi, la o dezbatere a proiectului Legii Pensiei propusă de Ministerul Muncii și Justiției Sociale (MMJS), au anunţat reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Mehedinţi.

Întâlnirea a avut loc la Palatul Administrativ și a fost organizată de Prefectura Mehedinți, Consiliul Județean Mehedinți și Casa de Pensii Mehedinți. Secretarul de stat în cadrul MMJS, Nicea Mergeani, a prezentat principalele modificări aduse în sistemul de pensii de noul act normativ, iar cei prezenți au avut ocazia să ceară lămuriri și să adreseze întrebări cu privire la noua lege. La dezbatere au participat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, prefectul județului Mehedinți, Nicolae Drăghiea, vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, subprefectul de Mehedinți, Octavian Tuțu și directorul Casei de Pensii Mehedinți, Mihai Plăvițu”, arată CJ Mehedinţi.

Potrivit reprezentanţilor administraţiei judeţene, tot în cadrul întâlnirii, directorul Societății Tratament Balnear și Recuperare Capacitate de Muncă, Anton Smâdu, le-a transmis celor prezenți că în perioada următoare, stațiunea Bala va fi reclasificată de la două, la trei stele, în urma lucrărilor de modernizare care s-au făcut pe baza de tratament.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica