vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Luceafărul Drobeta își măsoară forțele în amicale

Aflați în plină perioadă de pregătire, severinenii de la Luceafărul își turează motoarele cu adversari puternici din zonă pentru a fi creionată formula câștigătoare în sezonul de primăvară. Sâmbătă, au programate teste împotriva concitadinilor de la CSS Drobeta, respectiv CSU Craiova.

Cele două jocuri vin după amicalul câștigat cu 3-2 împotriva seniorilor de la Viitorul Șimian, liderul Ligii a IV-a Mehedinți. Oficialii echipei de pe locul 4 din Seria a X-a a campionatului național de juniori B au căutat tot adversari mai mari la vârstă, dar și valoroși. CSS Drobeta evoluează în Liga Elitelor U19, iar CSU Craiova în Liga Elitelor U17.

Deja am avut un amical important câștigat cu seniorii de la Viitorul Șimian, cu o revenire spectaculoasă, iar acum am căutat alți adversari puternici și de o categorie superioară de vârsta echipei noastre. Am perfectat două meciuri de verificare pentru ziua de sâmbătă. Primul duel va fi cu juniori republicani A de la CSS Drobeta, apoi vom întâlni CSU Craiova U17. Sunt adversari care ne vor ajuta să ne lămurim pe unde mai trebuie lucrat înaintea sezonului de primăvară. Obiectivul nostru este să monitorizăm toți băieții, inclusiv pe cei de la grupa U15”, a declarat Alex Sitaru, managerul de la ACS Luceafărul Drobeta.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Partida împotriva celor de la CSS Drobeta se va disputa cu începere de la ora 11, iar jocul cu CSU Craiova va fi de la ora 16, ambele pe terenul de la Șimian.

Nicu LUNGU

Politica