vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală şi fraude vamale

Poliţiştii Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice sprijiniţi de luptători SAS – I.P.J. Vâlcea şi cei din cadrul I.P.J. Alba au efectuat, miercuri dimineaţa, trei percheziţii domiciliare în municipiul Sebeş şi în comuna Ciugud, jud. Alba. Sub coordonarea procurorului de caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, evaziune fiscală, fraude vamale, a anunţat IPJ Vâlcea.

Poliţiştii au urmărit o persoană bănuită că a trimis ilegal în Anglia ţigări româneşti. “În baza probatoriului administrat în cauză, poliţiştii au stabilit că persoana bănuită de comiterea faptelor penale a predat în luna iulie 2015, prin intermediari, unei firme specializate având ca obiect de activitate efectuarea de transporturi de marfă din judeţul Vâlcea – un suport ornamental de flori din lemn masiv cu scopul de a-l transporta în Londra. În urma controlului efectuat în portul Dover, autorităţile vamale engleze au descoperit, ascunse în ambalajul suportului ornamental transportat, 57.400 de pachete de ţigarete, toate purtând marcaje fiscale româneşti. Au fost emise mandate de aducere pentru două persoane, care au fost aduse la sediul IPJ Vâlcea pentru audieri şi luarea măsurilor legale”, a declarat Alina Teodorescu, purtător de cuvânt al IPJ Vâlcea.

Numai că la percheziţii, oamenii legii au identificat şi ridicat în vederea continuării cercetărilor documente contabile care fac obiectul cauzei, suma de 27.000 de lei, aproximativ 10.000 kg cupru în valoare de circa 200.000 lei şi 4 TV tip LCD, pentru care nu se deţineau documente de provenienţă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica