luni, mai 13, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Șoferul craiovean condamnat pentru că a vrut să mituiască 3 poliţişti cu 5.000 de lei, la judecată pentru că a condus băut

Condamnat definitiv, în luna februarie, de judecătorii Curţii de Apel Craiova la 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare pentru dare de mită, craioveanul Cristian  Ţărţăleanu,  şoferul care a vrut să mituiască trei agenţi de poliţie cu suma de 5.000 de lei a fost trimis în judecată şi pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. La momentul când a vrut să dea şpagă, şoferul era băut, iar procurorii au dispus disjungerea cauzei cu privire la această infracţiune. Dosarul în care Țărţăleanu este acuzat că a condus băut tocmai a ieşit din camera preliminară, la Judecătoria Craiova, iar bărbatul riscă să ajungă la puşcărie dacă primeşte o nouă condamnare.

Pe rolul Judecătoriei Craiova s-a înregistrat, la jumătatea lunii aprilie, dosarul în care Cristian Țărţăleanu a fost trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, iar la sfârşitul săptămânii trecute, vineri, 27 mai a.c., judecătorul de cameră preliminară a decis să înceapă procesul:  „În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu numărul 6965/P/2015 privind pe inculpatul Ţărţăleanu Cristian pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 din codul penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Ţărţăleanu Cristian. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 27 mai 2016”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.

Cristian Țărţăleanu se află în acest moment în perioada termenului de încercare, după ce, pe 5 februarie a.c., a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare pentru dare de mită. Reamintim că, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care au instrumentat dosarul de dare de mită, Cristian Ţărţăleanu a fost prins băut la volanul BMW-ului său, pe 26 iulie 2015. Pe strada „Constantin Lalescu” din Craiova a fost oprit de un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova, compus din doi agenţi care l-au legitimat şi observând că acesta emana miros de alcool, i-au solicitat să-i însoţească la Biroul Poliţiei Rutiere, unde să fie testat cu aparatul etilotest. Pe traseu, inculpatul le-a solicitat, însă, celor doi agenţi de poliţie să nu mai întocmească acte de constatare, oferindu-le, în schimb, o sumă de bani. Agenţii Bănică Alin Cristian şi Balaci Mihai au respins propunerile inculpatului şi au ajuns pe strada Câmpia Islaz, la Biroul Poliţiei Rutiere, unde l-au găsit de serviciu pe agentul şef adjunct Bănică Robert Cristian, care l-a testat pe inculpat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.  „După efectuarea testării, inculpatul a oferit din nou celor trei agenţi de poliţie suma de 5.000 lei, pentru a nu i se întocmi dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului”, se arată în rechizitoriul Parchetului.  Şoferul  şi-a sunat un prieten, l-a trimis la el acasă  şi i-a explicat de unde să ia 5.000 de lei  şi să-i aducă. După ce inculpatului i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cei trei agenţi l-au dus înapoi la Biroul Poliţiei Rutiere. „În acest loc, inculpatul a scos din buzunar suma de 5.000 lei compusă din bancnote din cupiura de 500, 200 şi 100 lei, pe care a pus-o pe birou, spunându-le agenţilor de poliţie să împartă banii între ei, să distrugă în prezenţa sa probele biologice şi să nu mai întocmească dosar penal”, se mai arată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. În acel moment, în birou a intrat echipa operativă, formată din procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi ofiţeri ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj, care a constatat săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Craioveanul a fost reţinut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe 7 august 2015 s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosar în care Ţărţăleanu a fost trimis în judecată pentru dare de mită, iar pe 26 octombrie 2015 a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 3 ani, timp în care trebuie să respecte o serie de obligaţii, şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii, judecătorii dispunând şi punerea în libertate a craioveanului. Hotărârea Tribunalului Dolj nefiind definitivă, atât inculpatul, cât şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au declarat apel. Pe 5 februarie a.c., Curtea de Apel Craiova i-a redus pedeapsa la 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 2 ani:„Respinge apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Admite apelul inculpatului. Desfiinţează în parte sentinţa. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 2 ani închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare. Menţine suspendarea executării sub supraveghere şi reduce termenul de încercare la 2 ani. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică la data de 05.02.2016”, se arată în hotărârea Curţii de Apel Craiova.

 

 

 

Politica