joi, mai 16, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

PML are organizaţie la Calafat

O nouă organizaţie a Mişcării Liberale a luat naştere duminică. De această dată, este vorba despre municipiul Calafat unde în ciuda gerului pătrunzător, peste 150 de persoane au ţinut sa fie prezente pentru a semna adeziunile, manifestându-şi în acest fel susţinerea.

Întrucât până la alegerile locale mai sunt doar câteva luni, cei prezenţi nu au pierdut timpul şi pe lângă preşedintele organizaţiei – Daniel Rămoiu – au desemnat şi candidatul pentru primăria Calafatului în persoana profesorului Dan Bora, consilier local şi binecunoscut membru al comunităţii.
Prezent la Adunarea Generală, preşedintele Mişcării Liberale, dl. Horaţiu Buzatu, a subliniat că în această campanie electorală nu va mai exista o dezbatere între stânga şi dreapta politică ci doar despre marea dispută corupţie / anticorupţie, precizând apoi că nici Calafatul nu face excepţie.
La rândul său, dl. prof. Bora a spus că o nouă administraţie locală trebuie să vină cu soluţii pentru marile probleme ale oraşului, neglijate în ultimele două mandate. 
"Calafatul are nevoie de termoficare, de apă caldă, de o nouă viziune care să asigure o dezvoltare durabilă", a conchis Dan Bora.
O prezenţă pe cât de surprinzătoare pe atât de aplaudată la adunarea liberalilor calafeteni a fost şi fostul primar al Calafatului, dl. Petre Trăistaru. În pledoaria sa, acesta a insistat pe caracterul de luptător al candidatului Mişcării Liberale, despre care a spus că este cel care a pornit lupta anticorupţie din primărie, fiind şi singurul care a avut curajul de a demasca abuzurile actualei administraţii.  

Politica