joi, mai 16, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Cumpătarea la masa de Crăciun, ţine medicul departe

Bucatele tradiţionale specifice mesei de sărbători pot provoca indigestii dacă nu le consumăm cumpătat.

Începe sezonul meselor pline cu bunătăţi tradiţionale: sarmale, tobă, răcituri, cârnaţi, cozonaci. Medicii recomandă consumul moderat de alimente şi alcool, în special în această perioadă a sărbătorilor când tendinţa este să mâncăm cât mai mult din toate. Dacă suntem cumpătaţi şi nu întrecem măsura, mâncând în exces, se poate preveni riscul declanşării unor afecţiuni digestive sau modificarea metabolismului în cazul persoanelor cu afecţiuni cronice, cum ar fi diabetul zaharat, hipertensiune arterială şi obezitate.

Organismul nu trebuie supraîncărcat cu alimente greu digerabile, precum carnea de porc sau alte produse de sezon, ca de exemplu cârnaţi, caltaboş, slănină, tobă etc. Aceste preparate trebuie consumate cu moderaţie şi în niciun caz la masa de seară, ne sfătuiesc medicii. Este bine ca alimentele să nu fie prăjite, de preferat ca acestea să fie fierte, coapte sau făcute pe grătar. De asemenea, este necesară o atenţie mărită la consumul de carne de porc insuficient prelucrată termic, deoarece procedeele de sărare, afumare sau uscare a cărnii nu distrug larvele de Trichinella spirallis, arată csid.ro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La cinele festive trebuie să avem pe masă şi să consumăm atât legume cât şi fructe.

Persoanele care au ţinut post şi cele care au afecţiuni cronice digestive, diabet, boli cardiace, renale sau hepato-biliare trebuie să acorde multă atenţie faţă de cantitatea şi tipul de alimente sau băuturi pe care le consumă, pentru a preveni apariţia unor complicaţii. Iată şi alte recomandări care vă  vor ajuta să evitaţi problemele digestive în perioada sărbătorilor.

Produsele tradiţionale de Crăciun sunt extrem de greu de digerat, din cauza conţinutului mare de grăsimi şi proteine şi constituie adevărate bombe calorice. Carnea grasă, prăjelile, tocăturile, cozonacii, maioneza, prăjiturile cu cremă, consumate în exces şi însoţite de alcool, pot provoca de la simple indigestii şi enterocolite până la redutabile colici biliare, pancreatită acută, comă diabetică sau hepatică etc.

Pentru a vă feri de aceste probleme, nutriţioniştii recomandă:

– Limitaţi-vă la porţii mici, mâncaţi eşalonat, în mai multe reprize. Nu vă grăbiţi să mâncaţi la o singură masă toate felurile de mâncare preparate.

– Evitaţi să începeţi masa de Crăciun sau de Revelion cu stomacul gol. Mâncaţi ceva uşor la micul dejun, respectiv pe timpul zilei.

– Nu mâncaţi la ore foarte târzii în ziua precedentă şi nu vă culcaţi cu stomacul plin.

– Feriţi-vă de asocierea la aceeaşi masă a băuturilor carbogazoase şi/sau alcoolice, prăjelilor, tocăturilor, grăsimilor, murăturilor şi dulciurilor, aceasta fiind o adevărată bombă care declanşează problemele digestive.

– Consumaţi fructe şi legume crude, care uşurează digestia.

– Mâncaţi lent şi mestecaţi îndelung alimentele, pentru a facilita activitatea corectă a stomacului.

– Hidrataţi-vă corect cu apă şi sucuri naturale.

 

De asemenea este indicat să se facă plimbări în natură, după masă sau chiar câteva exerciţii uşoare.

Dacă aveţi afecţiuni cronice, nu uitaţi de indicaţiile medicului privind regimul şi tratamentul medicamentos.

 

 

Politica