vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Armata României primește rezerviști voluntari

Senatul a aprobat proiectul de lege ce privește rezerviștii voluntari. Ministrul Apărării Mircea Duşa a declarat că pot deveni rezervişti militari toţi tinerii care doresc acest lucru, încheind un contract cu MApN pe patru ani, în care trebuie să participe la instruire 15 zile pe an şi primesc 10 la sută din funcţia de bază, informează gandul.info.

"Proiectul de lege privind rezervistul voluntar care a fost aprobat de Senat este de mult timp în Parlament. A fost schimbat în urma dezbaterii în cele două camere legislative substanţial faţă de textul iniţial având în vedere necesităţile actuale ale Armatei Române. În principal tinerii între 18 şi 35 de ani care vor să devină rezervişti militari încheie cu Ministerul Apărării Naţionale un contract pe 4 ani. În acest contract sunt stipulate condiţiile, adică este obligat să participe 15 zile în fiecare an la pregătire şi instruire organizată de către Statul Major General. În această perioadă asigurăm salarizare conform funcţiei de încadrare a rezervistului voluntar şi conform reglementărilor MApN pe toată perioada cât are statut de rezervist voluntar primeşte 10% din solda funcţiei de bază", a declarat ministrul Apărării, Mircea Duşa, prezent miercuri la deschiderea Congresului Naţional de Medicină Militară, citează Gândul.

Pe lângă tinerii doritori mai pot deveni rezerviști voluntari și soldaţii şi gradaţii profesionişti care dintr-un motiv sau altul au trecut în rezervă, cu precizarea că, timp de trei ani, având în vedere că sunt persoane deja instruite, nu participă la programe de instruire. După trei ani intră în acelaşi program de instruire ca şi cei care sunt debutanţi în această calitate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

"Sunt foarte bucuros că mulţi tineri îşi doresc să urmeze o carieră militară de aceea numărul de tineri care au dat admitere al liceele militare este foarte mare, de asemenea numărul de tineri care participă la admitere la institutul nostru de învăţământ superior este foarte mare. Anual recrutăm, încadrăm în armată peste 1.500 de tineri ca soldaţi şi gradaţi profesionişti", a mai spus Duşa, citat de Gândul.

Întrebat dacă România are de ce să se teamă în urma ultimelor ameninţări ale Rusiei şi în ce măsură acestea vor duce la reconsiderarea instalării scutului anti-rachetă de la Deveselu, ministrul a spus că scutul este o facilitate defensivă. "Această facilitate este una defensivă care priveşte apărarea statelor NATO împotriva rachetelor balistice. Este o facilitatea defensivă. Cu privire la anumite declaraţii, eu nu comentez, ele se fac de vreo patru ani, sunt în acelaşi stil şi nu cred că este cazul să fac precizări cu privire la ele", a mai spus Duşa, potrivit gandul.info.

 

Politica