miercuri, mai 15, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Poliţia vâlceană, alături de elevi, la începutul noului an şcolar

Aproape de 200 poliţişti vor acţiona suplimentar, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din tot judeţul, pentru ca deschiderea noului an şcolar să se desfăşoare în siguranţă. Astfel, astăzi, acţionează suplimentar 182 de poliţişti faţă de dispozitivul curent, în sistem integrat, pentru desfăşurarea în siguranţă a festivităţilor specifice deschiderii anului de învăţământ preuniversitar.

Poliţişti de ordine publică, rutieră, prevenire, dar şi de la alte structuri sunt prezenţi, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din întreaga ţară, pentru ca noul an şcolar să înceapă în linişte şi siguranţă. 

”Efectivele poliţiei sunt în teren pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice şi fluidizarea traficului rutier, în special în zona unităţilor de învăţământ”, au transmis reprezentaţii IPJ Vâlcea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Aceeaşi sursă transmite că pentru Poliţia Română, siguranţa în şcoli constituie o prioritate. Astfel, poliţiştii în parteneriat cu unităţile de învăţământ, cu reprezentanţii organizaţiilor de părinţi şi cu autorităţile publice cu atribuţii în domeniu vor continua să acţioneze pentru îmbunătăţirea siguranţei şcolare. De asemenea, pentru prevenirea evenimentelor negative şi evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional, poliţiştii vor organiza pentru elevi diferite activităţi preventiv-educative.
Poliţia urează tuturor elevilor mult succes în noul an şcolar !

Politica