vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Corupţie în spitalele din Oltenia

Confruntat cu o subfinanţare permanentă, cu proteste din partea angajaţilor nemulţumiţi de salarizare, cu critici din partea pacienţilor nemulţumiţi de condiţiile în care sunt trataţi, ori cu acuzaţii de malpraxis, sistemul sanitar din Oltenia este din nou în atenţia publică. Aceasta, după ce mai mulţi medici sunt acuzaţi că au luat bani pentru angajări în unităţile medicale, ori pentru pensionări pe caz de boală.
Unul dintre aceste cazuri este cel al Cristinei Calangiu, fost viceprimar al Craiovei, fost manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă, medic endocrinolog. Cristina Calangiu a fost, joi, arestată preventiv pentru 30 de zile fiind acuzată de trafic de influenţă. Procurorii DNA o acuză că ar fi primit diverse sume de bani, printr-un intermediar, de la mai multe persoane pentru a le facilita angajarea în unităţi medicale din Craiova.

În perioada 2007-2014 când Calangiu a ocupat funcţiile de manager al Spitalului Clinic de Urgenţă nr.1 Craiova (2006-2009) şi de viceprimar al Craiovei (2012-2015), a pretins şi primit, printr-un intermediar, sume de bani cuprinse între 15.000 de lei şi 8.000 de euro, de la mai multe persoane pentru a fi angajate ca asistenţi medicali, respectiv infirmieri la unităţi spitaliceşti de pe raza municipiului Craiova.
DNA

A contestat decizia Tribunalului Dolj de arestare preventivă, însă Curtea de Apel Craiova a decis marţi să rămână după gratii. Decizia este definitivă.
Tot în acest dosar se află în arest preventiv, din 2 aprilie, Rodica Ţenea, consilier juridic în cadrul Direcţiei Juridice a Primăriei Craiova, şi Radu Smarandache, şef serviciu în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului Dolj a Consiliului Judeţean.
Procurorii au mai anunţat că în acelaşi caz sunt cercetate şi alte persoane.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mită pentru pensionări pe caz de boală

Pe de altă parte, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au descins, marţi, la sediile unor instituţii publice şi au făcut şi percheziţii domiciliare într-un dosar ce vizează săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi fals, comise în perioada 2014-2015.
Astfel, au fost efectuate percheziţii domiciliare în 17 locaţii situate pe raza judeţelor Vâlcea, Olt şi Gorj, din care 5 la sediul unor instituţii publice, după cum a anunţat Parchetul General.

Potrivit unor surse judiciare citate de AGERPRES, Spitalul Municipal Drăgăşani este una dintre instutuţiile publice călcate de procurori.  
Percheziţii s-ar fi făcut la secţiile de psihiatrie şi medicină internă, ale unităţii spitaliceşti.  
Potrivit surselor citate de AGERPRES, în atenţia procurorilor vâlceni ar fi mai mulţi medici ai unităţii sanitare care ar fi primit mită în schimbul eliberării de adeverinţe necesare pensionărilor pe caz de boală.
Procurorii vâlceni au efectuat percheziţii atât la cabinetele medicilor suspectaţi, cât şi la domiciliile pacienţilor care se presupune că au dat mită, mai susţin sursele citate.

Politica