luni, mai 13, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Final de gală pentru panduri

Timpul petrecut pe banca gorjenilor de către Grigoraş a adus semne de revigorare în prestaţia jucătorilor. După câteva meciuri cu o evoluţie la fel de dezamăgitoare de la schimbarea tehnicianului, Pandurii au descifrat victoria în partidele cu Braşov şi Cluj. Într-adevăr, nivelul adversarelor şi lipsa unei mize cu greutate i-au ajutat pe gorjeni să spargă gheaţa şi să intre în vacanţă cu mândria nepătată, cel puţin pe jumătate.
Astfel, în etapa de marţi, ultima din această ediţie a Ligii I, Pandurii au repetat jocul bun făcut în faţa braşovenilor şi s-au impus autoritar pe malurile Someşului. Deja salvată de la retrogradare, „U” Cluj nu a ţinut să îşi sacrifice ultimele rezerve de energie în faţa Pandurilor, iar acest lucru s-a văzut prin dominarea ostilităţilor de către oaspeţi. Oltenii s-au desprins în a doua repriză, după ce în prima parte au ratat câteva ocazii bune de a deschide scorul.
Debutantul Şendroiu a trimis puternic la câteva minute de la reluare, iar ajutat de devierea lui Abdrudan, balonul expediat de juniorul pandur a ajuns în plasa porţii. Avantajul a fost mărit peste câteva minute de Dos Santos, care a avut de îndeplinit o formalitate la finalul unei mingi puse pe tavă de Di Stefano.

Botez memorabil pentru Şendroiu pe prima scenă

În prelungirile partidei, Pandurii au dus scorul la proporţii de neprezentare, Erico încheind recitalul gorjenilor printr-un lat pus la mingea respinsă de bară a lui Breveeld.  

Policlinica Buna Vestire Craiova

O victorie categorică, o victorie meritată. Erau două echipe fără obiective în această etapă. Clujenii au reuşit etapa trecută să se salveze, noi indiferent de rezultat nu puteam să schimbăm nimic în clasament, dar jucătorii şi-au respectat blazonul şi ăsta e cel mai important lucru. Cred că am dominat partida de la un capăt la altul, chiar dacă au fost şi unele ocazii destul de mari ale gazdelor. Am venit cu 12 jucători seniori şi am avut şi patru juniori. Îl felicit pe Şendroiu pentru curajul pe care l-a avut, un jucător foarte tânăr şi botezul în prima ligă cred că va fi o amintire superbă pentru el. Dar trebuie să demonstreze din vară încolo că merită şanse la prima echipă. Participarea în Europa League nu a influenţat nicidecum prestaţia Pandurilor din retur. Dacă acesta era un factor, atunci ei jucau modest în turul campionatului. Din păcate nu s-au mai regăsit în retur şi au pierdut multe puncte. Nu ştiu ce s-a întâmplat, nici nu mai contează, poate că s-a văzut şi plecarea unui jucător exponenţial, Eric. Echipa a căzut, a avut o evoluţie ştearsă. Acum urmează să pregătim sezonul următor cât mai bine şi să revenim acolo unde este potenţialul acestei echipe.
Petre Grigoraş, la finalul meciului de la Cluj

Astfel, Pandurii au încheiat această ediţie de campionat pe poziţia a şaptea, cu un total de 50 de puncte, o scădere drastică faţă de statisticile echipei din sezonul trecut, când a devenit vicecampioana României. 

Politica