joi, mai 16, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Prometeu reintră în cărţile de play-off

Răsturnare de situaţie în top four-ul campionatului doljean. Prometeu Craiova, anunţată la începutul sezonului drept o candidată serioasă la play-off, obiectiv just dacă luăm în seamă antecedentele „pompierilor” în acest sens, a revenit în „careul de aşi” şi câştigă teren în lupta pentru prezenţa în play-off.
Elevii lui Şisoe au trecut neaşteptat de greu de Victoria Celaru, scor 2-1, dar importante sunt cele trei puncte, care îi relansează în bătălia pentru acest mult râvnit play-off.
Rezultatul din restanţa încă nedisputată a Progresului Segarcea ar putea însă schimba polii. Dar chiar şi cu cele eventuale trei punce obţinute pe terenul Unirii Leamna, până la finalul sezonului regulat mai sunt patru etape, iar Prometeu Craiova prezintă un program dificil, la fel de altfel şi Progresul Segarcea.

Pasând către podium, două dintre echipele cu pretenţii la baraj au trecut de etapa cu numărul 26 fără cusur.
CSO Filiaşi a învins fără drept de apel într-o deplasare grea, la Viitorul Cârcea, în timp ce Dunărea Bistreţ a „ţinut” cu Prometeu, învingând Progresul Segarcea.
3-2 s-a încheiat partida de la Segarcea, iar Bistreţul a mai adunat ceva puncte pentru zona de play-off, dacă Progresul va reuşi să revină în top four.
Amaradia Melineşti şi-a găsit suflul în compania unui adversar redutabil şi a scos egalul pe teren propriu cu Danubius Bechet, în timp ce cu o poziţie mai jos Vânătorul Desa a zdrobit acasă „lanterna roşie” a Ligii a IV-a doljene, Unirea Leamna. Gruparea din Depou nu a găsit revirimentul împotriva „şcolarilor” şi continuă să rămână fără puncte de la promovarea prematură în Liga a IV-a, bazându-se numai pe punctele scoase de gruparea Işalniţei în tur, pentru a nu cădea înapoi în eşalonul cinci.  
Dunărea Calafat a remizat alb la Recolta Ostroveni, pierzând astfel titulatura de lider, dar în cele din urmă rezultatul nu va afecta bilanţul calafetenilor pentru play-off, acolo unde va conta cu adevărat ordinea din clasament.

––––

Policlinica Buna Vestire Craiova

REZULTATE ETAPA A XXVI-A
Prometeu Craiova     –     Victoria Celaru    2-1
Vânătorul Desa     –     Unirea Leamna    3-0
CS Işalniţa     –     SF „GP” Craiova    0-2
Viitorul Cârcea     –     CSO Filiaşi    0-2
Amaradia Melineşti     –     Danubius Bechet    2-2
Progresul Segarcea     –     Dunărea Bistreţ    2-3
Recolta Ostroveni     –     Dunărea Calafat    0-0

Clasament
1. CSO Filiaşi     25     18     5     2     66-19    59
2. Dunărea Calafat    25    18    3    4    85-29    57    
3. Dunărea Bistreţ     25     18     2     5     65-33    56
4. Prometeu Craiova    24    13    6    5    65-36    45
5. Progresul Segarcea     23     14     3     6     59-38    45     
6. Viitorul Cârcea    24    13    1    10    55-38    40
7. Danubius Bechet     25     10     7     8     52-45    37
8. Recolta Ostroveni    24    11    4    9    43-46    37
9. CSU II Craiova     24     8     5     11     53-47    29     
10. CS Işalniţa    24    8    3    13    41-49    27
11. Amaradia Melineşti     24     7     6     11     38-67    27     
12. Vânătorul Desa    24    6    2    16    37-116    20
13. SF Gică Popescu Craiova     24     5     4     15     38-51    19     
14. Victoria Celaru    24    5    1    18    43-69    16
15. Unirea Leamna     23     1     0     22     29-86    3

Politica