vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Memorialul «Leonard Mateiţă», la prima ediţie

Cu puţin timp după începerea noului an şcolar,  lumea scrimei craiovene a fost lovită de o veste cumplită. Moartea prematură, la doar 19 ani şi cinci luni, a unui spadasin cu potenţial, a cutremurat nu numai inimile familiei ci şi a apropiaţilor, colegi şi prieteni ai tânărului spadasin. Astfel, LPS „Petrache Trişcu”, locul unde Leonard Mateiţă s-a dăscălit şi şi-a format cariera sportivă, a decis să numească o parte a competiţiei ce va avea loc la sfârşitul săptămânii în incinta sălii de scrimă a liceului amintit, după acesta. În zilele de sâmbătă şi duminică, la Craiova, va avea loc Cupa „LPS Petrache Trişcu” la spadă, competiţie destinată spadasinilor cu vârste cuprinse între 8 şi 15 ani, urmând ca probele masculine să fie desfăşurate în memoria lui Mateiţă. Aşadar, Memorialul „Leonard Mateiţă” se află la prima ediţie şi se va consuma în incinta sălii de scrimă a liceului de profil din Craiova în ziua de duminică, fiind precedată de întrecerea feminină, ce va avea loc sâmbătă.

Pe planşele unde a crescut Leo, peste 100 de spadasini de la 11 cluburi din ţară, exceptând scrimerii de la LPS „Petrache Trişcu”, vor efectua asalturi pentru a onora memoria regretatului sportiv craiovean, urmând să participe următoarele cluburi: CSS Constanţa, CSS Târgu-Mureş, CSM Oradea, Engarde Bucureşti, UNEFS Bucureşti, Olimpia Bucureşti, CSS 3 Steaua Bucureşti, CSA Steaua Bucureşti, Stesiul Bucureşti, Quarto Bucureşti, Contraatac Bucureşti. Organizatorul acestei competiţii, LPS „Petrache Trişcu”, va aruna în luptă un număr de peste 50 de scrimeri, dintre care se remarcă Bigea Mihai(14 ani, campion naţional la spadă, copii) şi Diana Vasile(15 ani, câştigătoare a jocurilor mondiale de copii, la spadă).

Politica