Olt. Cinci dosare pentru fraudă electorală

Olt. Cinci dosare pentru fraudă electorală

Cinci dosare de cercetare penală pentru fraudă electorală au fost întocmite de poliţiştii din Olt, în urma scrutinului de duminică, pentru Parlamentul European şi cel privind referendumul pe justiţie.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că, pe lângă cele cinci dosare, au mai existat alte 16 sesizări, care însă nu s-au confirmat.

La nivelul județului Olt, prin SNUAU 112, au fost 16 sesizări privind posibile incidente electorale, care nu s-au confirmat. Totodată, au fost întocmite cinci dosare penale pentru fraudă electorală”, a afirmat reprezentantul IPJ Olt.

50,97% dintre oltenii cu drept de vot şi-au exprimat acest drept la alegerile europarlamentare de duminică, potrivit rezultatelor centralizate de Biroul Electoral Central. În judeţul Olt, prezenţa la referendum a fost de 34,58%